Anchetă a poliției, în urma unor glume proaste despre presupuse crime la Bârlad
Polițiștii vasluieni fac verificări pentru identificarea persoanelor care au distribuit pe rețelele de socializare informații false despre presupuse crime și agresori evadați din pușcărie, care ar umbla liberi pe străzi.
Încropite într-o manieră neverosimilă, postările au reușit să atragă doar atenția naivilor, însă polițiștii s-au autosesizat și au decis să pună punct acestei glume proaste.
”Cu privire la informațiile apărute în spațiul public, pe rețelele de socializare, în urma verificărilor efectuate la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, nu au fost înregistrate sesizări cu privire la aspectele menționate în postările distribuite pe rețelele de socializare, aceste informații făcând parte din categoria FAKE NEWS. De asemenea, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui a dispus efectuarea de verificări, pentru identificarea persoanelor care au realizat și distribuit aceste fotografii și luarea măsurilor legale împotriva acestora”, se arată într-un comunicat de presă transmis joi, 17 octombrie