Acasă Local Florin Palade este noul viceprimar al Bârladului

Florin Palade este noul viceprimar al Bârladului

0

În cadrul ședinței de astăzi a Consiliului Local Bârlad, consilierul PSD Florin Palade a fost desemnat viceprimar al orașului, pentru legislatura 2024-2028.

Învestirea a venit cu câteva premiere: este primul dintre cele trei mandate ale primarului Dumitru Boroș, în care funcția de viceprimar a fost ocupată de un bărbat, pentru prima dată când a fost atribuită unui consilier din același partid cu al primarului și tot pentru prima dată când învestirea în funcție s-a făcut mai devreme de șase luni.

Anterior, fotoliul de viceprimar a fost ocupat de Roxana Miron-Feraru (PSD, în perioada în care Boroș era la PNL) și Ana-Maria Vintilă (USR).

Deosebirea este că, deși de această dată primarul a avut majoritate în CL și, teoretic, nu ar fi avut nevoie de voturile opoziției, situația s-a complicat din cauza răzvrătirii unuia dintre apropiații primarului, care ar fi vrut funcția de viceprimar pentru sine.

Vom reveni cu detalii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.