Vremea frumoasă, care a permis pornirea stațiilor de asfalt, aduce și primele asfaltări în cartierele Munteni și Podeni.
Luni, au fost turnate primele covoare asfaltice pe două dintre cele 21 de străzi cuprinse în, primă etapă, în Programul „Anghel Saligny”. Este vorba de General Cerchez și Ardeal, care vor fi urmate la asfaltare, în câteva zile, de străzile G.G. Ursu și Dumbrava Roșie.
„Cred că este un vis al tuturor bârlădenilor de a se asfalta în Munteni și Podeni, unde se știe cum arată străzile în prezent. Din acest motiv, eu, cu întreaga echipa de la nivelul Primăriei Bârlad, căreia îi mulțumesc pe aceasta cale, ne implicăm pentru ca acest proiect să devină un vis împlinit. Tratăm cu toată seriozitatea acest proiect și nu ne lăsăm până ce nu-l vom vedea realizat cât se poarte de repede! Este o investiție de circa 20,3 milioane lei, din care 18 milioane de lei îi primim prin Programul «Anghel Saligny» iar diferența o susținem din bugetul local“, a transmis primarul Dumitru Boroș.
Cele 21 de străzi ce vor fi asfaltate au o lungime totală de peste 9 kilometri iar acestea sunt: Învățăturii, Simion Bărnuțiu, Ardeal, 1877, General Cerchez, G. G. Ursu, V. I. Popa, Iordache Gane, Virtuții, Lunei, Soarelui, Decebal, Grahilor, Mărășești, Dimitrie Cantemir, Dumbrava Roșie, Dochia, Băltărețului, Principatele Unite, Milcov și Traian.
Este o primă etapă a programului de asfaltare. După finalizarea acestor 21 de artere, urmează modernizarea unui nou pachet de străzi.