Zilele acestea a fost dat startul lucrărilor de construcție a complexului comercial Carrefour-Kaufland-Dedeman la Bârlad.
Miercuri, 16 iunie, autoritățile locale au predat amplasamentul și au semnat documentele pentru amenajarea unui sens giratoriu în zona Profil II a fabricii de Rulmenți, acolo unde va lua ființă complexul comercial.
„Cea mai mare investiție a mediului privat din Bârlad, probabil din ultimele decenii, va crea foarte multe locuri de muncă, iar municipiul va beneficia de taxele și impozitele aferente. Astăzi (miercuri, 16 iunie 2021, n,r,), am semnat, în prezența reprezentanților constructorului, predarea amplasamentului pentru cea de-a doua mare investiție, precum și autorizația de construire a unei girații, care va fluidiza traficul în zona viitorului retail park. După cum s-a anunțat, se estimează ca până la finele acestui an noul centru comercial să fie deschis publicului. Repet: este foarte important ca această nouă investiție să polarizeze toată zona municipiului Bârlad și astfel să vină în întâmpinarea nevoilor a peste 200.000 de oameni din toată partea de sud a județului”, a declarat primarul Dumitru Boroș.
Potrivit proiectului, complexul va îngloba spații de fitness, aerobic, locuri de joacă pentru copii, hipermarket, restaurant, cafenea, bar, pub, comerț, zonă de recreere și interacțiune socială, proiecție video, spații administrative.
Ridicarea complexului comercial se face pe locul unor foste hale de producție ale IRB, care au fost demolate, iar terenul, în suprafață de 9 hectare, pus la dispoziția viitorilor investitori. (Simona MIHĂILĂ)