Trei bărbați au ajuns în această seară la Spitalul de Urgență ”Elena Beldiman”, în urma unui grav accident rutier în care au fost implicate autovehiculele la volanul cărora se aflau.
Accidentul a avut loc pe DE 581 (DN 24) între localitățile Chițcani (comuna Costești) și Strâmtura (comuna Banca).
”Din primele informații, în accident sunt implicate trei autovehicole, un camion încărcat cu porumb și două autoturisme. Se intervine cu două autospeciale de stingere echipate cu module pentru descarcerare și tot atâtea ambulanțe SMURD. În sprijin intervine și o ambulanță de la Bârlad”, a relatat Marius Stanciu, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui.
Conform informațiilor furnizate de acesta, una dintre victime (18 ani a fost diagnosticată cu traumatism cranio-cerebral și traumatism membru inferior stâng. O alta, de 41 de ani s-a ales în urma accidentului cu traumatism cranio-facial și traumatism membru superior. Iar cel de al treilea bărbat, de 22 de ani, are diverse politraumatisme.
Victimele au fost transportate la CPU Bârlad.
Plițiștii vasluieni au început cercetările în acest caz.
”Ca urmare a primelor cercetări efectuate de către polițiștii Serviciului Rutier Vaslui, s-a stabilit că, un autoturism înmatriculat în județul Iași, condus de către un bărbat, în vârstă de 22 de ani, domiciliat în comuna Lipovăț, județul Vaslui, ce se deplasa din direcția Bârlad către Vaslui, a pătruns pe sensul opus de circulație și a acroșat un ansamblu de vehicule, înmatriculat în județul Tulcea, condus de un bărbat de 41 de ani, din Brăila.
În urma coliziunii, ansamblul a fost proiectat într-un alt autoturism, înmatriculat în municipiul București, condus de un bărbat de 47 de ani, din Iași, după care a părăsit partea carosabilă și s-a rasturnat într-o lizieră de arbuști.
În urma producerii evenimentului rutier au fost vătămate 3 persoane, conducătorul ansamblului de vehicule, conducătorul autoturismului înmatriculat în județul Iași și un pasager din același autoturism, în vârstă 18 ani, din comuna Ștefan cel Mare, județul Vaslui.
Aceștia au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, respectiv Spitalul Municipal de Urgență Bârlad, pentru evaluare și acordarea de îngrijiri medicale. Persoanele din autoturism au fost deja externate.
Conducătorii vehiculelor implicate au fost testați alcoolscopic, rezultatele înregistrate fiind negative.
În cauză, fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a fi continuate cercetările pentru stabilirea, cu exactitate, a împrejurărilor producerii evenimentului sesizat”, a declarat Oana Șopu, inspector principal de poliție în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui.