Un tânăr și trei adolescenți au ajuns noaptea trecută la Spitalul Județean de Urgență după ce un individ băut s-a izbit cu mașina în autoturismul în care se aflau.
Accidentul s-a petrecut puțin după miezul nopții, pe strada Ștefan cel Mare în zona benzinăriei MOL.
Potrivit primelor constatări ale polițiștilor, șoferul în vârstă de 34 de ani, din Vaslui, nu s-a asigurat corespunzător la punerea în mișcare de pe loc, a pătruns cu mașina pe banda a doua de circulație, unde a fost acroșat de către un alt autoturism care se deplasa în același sens, din direcția Centru către Moara Grecilor, pe banda a doua de circulație.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a patru persoane, respectiv conducătorului autoturismului care circula regulamentar, tânăr în vârstă de 21 de ani, din comuna Bălteni, și a trei pasageri, tineri cu vârste cuprinse între 16 și 17 ani, din comuna Zăpodeni. Aceștia au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență Vaslui pentru evaluare și acordarea de îngrijiri medicale.
”Conducătorii autovehiculelor implicate au fost testați alcoolscopic, rezultatul fiind negativ pentru tânărul de 21 de ani. În schimb, șoferul de 34 de ani a fost găsit cu o alcoolemie de 0.24 mg/l alcool pur în aerul expirat. În continuare sunt efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier, fiind deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, ne-a declarat Bogdan Gheorghiță, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui.
Pentru salvarea victimelor, pompierii militari din cadrul Detașamentului Vaslui au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă (autospeciale echipate cu module pentru descarcerare/deblocare), o ambulanță SMURD tip B2 (EPA) și echipaje specializate, pentru asigurarea măsurilor PSI, evaluarea și acordarea primului ajutor. La fața locului s-a deplasat și o ambulanță tip B aparținând SAJ Vaslui.
”La sosirea echipajelor de intervenție au fost găsite două autoturisme avariate, persoanele implicate în accident fiind autoevacuate, conștiente și cooperante. Persoanele în cauză au fost evaluate, patru dintre acestea acuzând dureri abdominale și ale membrelor”, a precizat Marius Stanciu, purtător de cuvânt al ISU Vaslui.