Acasă Local Acțiune de amploare a polițiștilor vasluieni, derulată simultan cu activități similare în...

Acțiune de amploare a polițiștilor vasluieni, derulată simultan cu activități similare în toate statele membre UE

0

În perioada 12 – 18 octombrie a.c., Serviciul Rutier Vaslui din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, a desfăşurat o acţiune pentru reducerea accidentelor rutiere, în special, a celor ce pot fi produse ca urmare a nerespectării normelor rutiere de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane și de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului de marfă.

Activităţile de control s-au desfăşurat simultan în toate statele membre ale U.E., conform Planului de operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (TISPOL).

În urma controalelor, polițiștii rutieri vasluieni participanți la acțiune au verificat peste 570 de autovehicule şi au aplicat 188 de sancţiuni contravenţionale. Au fost aplicate 87 de sancțiuni contravenționale conducătorilor de autovehicule de transport de persoane şi 101 de sancțiuni contravenționale celor care efectuau transport de marfă.

Astfel, transportatorilor de persoane le-au fost aplicate 6 sancțiuni pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 8 sancțiuni pentru neutilizarea centurilor de siguranță sau a dispozitivelor de retenție şi 73 de sancțiuni pentru alte abateri.

Polițiștii rutieri le-au aplicat transportatorilor de mărfuri 36 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 27 de sancțiuni contravenționale pentru neutilizarea centurilor de siguranță sau a dispozitivelor de retenție şi 38 de sancţiuni pentru alte abateri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.