Acasă Infracțional Activități preventiv-educative, derulate de polițiștii vasluieni

Activități preventiv-educative, derulate de polițiștii vasluieni

0

Polițiștii Inspectoratului de Poliției Județean Vaslui, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui și specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Vaslui, au derulat activități cu caracter educativ-preventiv, în orașul Murgeni și în comuna Hoceni.

În perioada 6-7 august 2022, polițiștii Serviciului de Ordine Publică, ai Biroului Siguranța Școlară și ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, împreună cu polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui și specialiștii Agenției Naționale Antidrog – Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Vaslui, au desfășurat activități informativ-preventive pentru informarea și conștientizarea tinerilor cu privire la efectele nocive ale consumului de substanțe psihoactive, precum și necesitatea implicării în prevenirea situațiilor în care aceștia pot deveni victime sau autori ale unor infracțiuni.

Activitățile cu caracter preventiv-educative fac parte din campaniile Dincolo de aparențe și Vacanță în siguranță”, derulate la nivel național.

Sâmbătă, polițiștii vasluieni s-au întâlnit, din nou, cu 70 de copii și părinți, în vecinătatea sediului Poliției Orașului Murgeni.

Celor mici le-au fost transmise recomandări preventive referitoare la mersul cu bicicleta, cu rolele, precum și la comportamentul pe care trebuie să îl aibă în mijloacele de transport sau la locul de joacă și s-au putut familiariza cu indicatoarele rutiere și regulile de circulație pe drumurile publice.

Mesajele preventive au fost îmbinate cu jocuri și au fost prezentate într-o formă care să poată fi înțeleasă de tânărul public.

Cu părinții au fost abordate aspecte referitoare la măsurile preventive pe care preșcolarii trebuie să le urmeze acasă, la grădiniță și pe stradă, precum și riscurile asociate consumului de substanțe psihoactive și consecințele care decurg în urma consumului de astfel de substanțe.

Pe parcursul activității, cei mici au răspuns pozitiv la activitățile prin care au fost simulate diverse situații întâlnite în trafic, învâțând cum să se asigure din ambele părți atunci când traversează strada și semnificația culorilor semaforului, conștientizând totodată și importanța respectării regulilor de circulație.

Duminică, 7 august 2022, polițiști din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui, cu jandarmii din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Vaslui și cu reprezentanții Agenției Naționale Antidrog – Centrul de Prevenire Evaluare si Consiliere Antidrog Vaslui au desfășurat activități informativ-preventive pentru informarea și conștientizarea cetățenilor cu privire la efectele nocive ale consumului de substanțe psihoactive, în comuna Hoceni, județul Vaslui.

Persoanele prezente la activitate au fost informate cu privire la riscurile asociate consumului de substanțe psihoactive, despre consecințele care decurg în urma consumului de substanțe psihoactive, respectiv, alterarea relațiilor cu familia, cu prietenii ori despre efectele dăunătoare asupra sănătății, dar și despre adoptarea unor comportamente distructive.

De asemenea, polițiștii, polițiștii de frontieră, jandarmii și specialiștii antidrog le-au explicat persoanelor prezente la activitate că drogurile reprezintă unul dintre cele mai mari pericole, mai ales pentru tineri, întrucât creează dependență, iar această dependență provoacă consumul compulsiv de droguri, cu consecințe dăunătoare pentru persoana dependentă și pentru cei din jurul ei.

Totodată, au fost oferite informații utile despre efectele negative pe care drogurile le au asupra organismului, asupra dezvoltării lor, dar și asupra viitorului lor, cu accent pe riscul implicării, în calitate de victimă sau autor, în diferite infracțiuni, fiind informați că pot primi consiliere de specialitate dacă se vor afla în situațiile care necesită sprijin.

Tinerii au avut posibilitatea să testeze ochelari speciali, care simulează efectele consumului de alcool și de substanțe psihoactive și care distorsionează realitatea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.