Acasă Local Ambulanțierii vasluieni cer donații de la populație pentru măști și combinezoane, iar...

Ambulanțierii vasluieni cer donații de la populație pentru măști și combinezoane, iar Guvernul României donează tone de echipamente de protecție în Republica Moldova

0

de Simona MIHĂILĂ

Ipocrizie și demagogie la cotele cele mai înalte, acolo unde guvernanții mărinimoși ai României tocmai au organizat un convoi de donații pentru Republica Moldova, constând în echipamente de protecție pentru cadrele medicale aflate în lupta cu pandemia.

Acțiunea plină de compasiune și de grijă se desfășoară concomitent cu o altă acțiune, a angajaților Serviciului Județean de Ambulanță Vaslui, care cer cu disperare donații de la populația județului, după ce au rămas fără măști, mănuși, combinezoane și alte materiale sanitare.

Deznădăjduiți că sunt nevoiți să se expună neprotejați în intervențiile de salvare a locuitorilor județului, punându-și în pericol sănătatea și viața, ambulanțierii vasluieni au creat chiar și o pagină de Facebook dedicată solicitării de donații și intitulată ”Ajutați Ambulanța Vaslui” (Click AICI).

Zi de zi, angajații de la SAJ Vaslui postează apeluri către oamenii de bine, însoțite de imagini din timpul intervențiilor de salvare și neuitând să le mulțumească tuturor pentru fiecare bănuț donat în conturile bancare deschise special.

Gestul disperat al ambulanțierilor, niște oameni simpli, ca fiecare dintre noi până la urmă, trebuie privit și înțeles inclusiv în lumina prevederilor legale care le interzic să facă grevă în timp de pandemie. Altfel spus, dacă mâine ar fi nevoiți să meargă în misiunile de salvare cu hainele de acasă, sunt obligați să-și facă datoria până la capăt, chiar dacă asta include să își pună viața în pericol.

”Noi nu reprezentam nimic pentru acești guvernanți”

Un puternic semnal de alarmă în acest sens a fost tras de deputatul PSD Eduard Popica, pe pagina sa de socializare.

”Ca la noi, la nimeni… zilele acestea circula un zvon, pe care verificându-l, s-a dovedit a fi adevărat. În plină pandemie, in contextul in care județul Vaslui nu se afla intr-o situație chiar roz in ceea ce privește numărul de infectări cu virusul SARS COV-2, Serviciul de Ambulantă Judetean Vaslui rămâne fără echipamente de protecție, nemaiputând sa își desfasoarea activitatea in limitele de protecție si siguranța. Aproape 40% din personalul SAJ a fost infectat pana in prezent, in condițiile in care au existat, cât de cât, materiale de protecție. Restul de 60% rămași negativi sunt trimiși la lupta de către actualul Guvern al României, in fata dușmanului necruțător, cu mâinile goale.

Stimați vasluieni, se pare ca Vasluiul lipsește de pe harta de orientare a incompetentului Guvern al Coalitiei Pierzatorilor. Noi nu reprezentam nimic pentru acești fanatici, și spun asta pentru ca, in condițiile mai sus expuse, ieri, stimabilii guvernanți, prin Ministerul Apărării (MAPN) donează vecinilor noștri de peste Prut, materiale de protecție sanitara, lăsând lucrătorii SAJ VASLUI sa apeleze la mila cetățenilor care vor sa doneze combinezoane, măști, mănuși sau viziere”.

În timp ce ambulanțierii vasluieni plâng, MAPN deplânge sărăcia din Republica Moldova

Iată mesajul postat de MAPN cu ocazia donațiilor:

”Continuăm să fim împreună! Este singura soluție!

Astăzi, Ministerul Apărării Naționale donează Ministerului Apărării al Republicii Moldova materiale de protecție sanitară, în contextul crizei generate de pandemia de COVID-19.

Astfel, venim în ajutorul omologilor noștri din Republica Moldova cu echipamente de protecție sanitară (combinezoane,

Guvernanții trimit echipamente de protecție Republicii Moldova, in timp ce ambulanțierii din Vaslui cer deznădăjduiți ajutorul populatiei

măști tip FFP2, măști chirurgicale și viziere), precum și alte bunuri de uz sanitar.

Această nouă tranșă de materiale donate vine în completarea demersului inițiat în luna aprilie 2020, când Ministerul Apărării Naționale a contribuit cu personal medical și 10 izolete produse în România. Cele două ajutoare fac parte din pachetul de măsuri de sprijin al cetățenilor din Republica Moldova, reiterat de către Președintele României cu ocazia recentei vizite la Chișinău.

Astfel, este reconfirmat angajamentul României de susținere a autorităților Republicii Moldova, oferind un sprijin concret în efortul acestora de combatere a efectelor acestei crize.

Suntem împreună…pentru că doar împreună putem reuși!”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.