Nu le cunoaște chiar tot Bârladul, nu le știe chiar tot Vasluiul, dar o bună bucată din România, cea care a urmărit în iunie și iulie etapele primului Campionat național de public speaking le-a aplaudat la scenă deschisă.
Ana Nanu (18 ani) și Ioana Luisa Forcaș (17 ani) sunt două adolescente din Bârlad, semifinaliste în această competiție în care poate doar seninătatea vârstei și dorința de a-și depăși limitele le-au dat forța de a se înscrie alături de experimentați ai concursurilor de gen. Pentru că vorbitul în public nu e doar o provocare. Pentru multă lume – în rândul căreia se înscriu chiar oameni cu carte, profesioniști, specialiști – e un obstacol de netrecut.
Fetele de la Bârlad, două ”codreniste” care nu își găsesc locul nici măcar după ce au bifat cu succes activitățile obișnuite de școală și din afara ei, au ținut să intre încă de pe acum în lumea public speaker-ilor din România, o comunitate relativ nouă, în plină ascensiune.
Despre înscrierea Anei în campionat, publicul a putut citi pe larg într-un articol din Bârladul meu. Ioana s-a decis ulterior să își testeze veleitățile de vorbitor în public.
Niciuna nu a ajuns în finală, dar, deși și-au dorit, câștigarea campionatului nu a fost un scop în sine.
În cele ce urmează, le vom descoperi pe fiecare în parte. Cu pasiunile lor, cu proiecțiile despre viitor, cu felul cum văd lumea și pe ele însele.
IOANA LUISA FORCAȘ
Despre ea
– Sunt o fire extrovertită. Îmi place să descopăr și să învăț lucruri faine, noi, apoi să le pun în aplicare. Îmi place să fac greșeli și apoi să învăț din ele. Îmi place să discut cu oamenii și să captez viziunile lor asupra lumii. Îmi place să mă aventurez în experiențe despre care nu știu prea multe, sau care mă pot pune într-o ipostază vulnerabilă. Vreau să mă încerc pe cât de mult posibil și să mă surprind plăcut pe mine însămi.
Dar toate acestea enumerate de mine nu sunt posibile dacă nu-ți dau frâu liber simțurilor, dorințelor care te macină, instinctelor și felului tău natural de a fi. Și acesta este motivul pentru care m-am înscris la Campionatul Național de Discursuri.
Cum descrie experiența pe care i-a adus-o Campionatul național de discursuri online
– Campionatul m-a trecut printr-un milion de stări diferite, mi-a adus situații inconvenabile și mi-a schimbat gândirea foarte mult. A fost un cockteil de muncă, emoție și distracție. Ceea ce m-a ajutat cel mai mult au fost disciplina, dorința aceea arzătoare de a inova, 
perseverența, dar mai ales sfaturile de aur ale antrenorului meu. Nu neapărat despre teoria din Public Speaking. Ci despre viață și despre cum să mă așez în fața unei astfel de experiențe.
Am întâmpinat situații dificile, în care îmi venea să iau toate schițele de discurs, să le arunc pe geam și să renunț. Au fost momente în care nu mai știam ce, cum, unde să mai scriu ca să iasă cum voiam. Dar cele mai de preț momente au fost cele de la antrenamente, în care ne inspiram unii pe alții, în care râdeam împreună. Iar cele mai emoționante au fost cele cu cateva secunde dinaintea prestației, în care te năvălea acea stare de panică, dar în același timp de maximă fericire, pentru că știai că tu urmezi, că ai ceva de zis, că nu te întrerupe nimeni și știai cât de tare o să fie.
Cum descrie generația din care face parte și cât de mult se regăsește în aceasta
– Până la vârsta de 17 ani am fost o persoană singuratică. N-am prea avut prieteni. Asta pentru că preferam să stau singură, decât într-un anturaj toxic, care nu mă ajută să cresc. M-a deranjat mult la început, credeam că am eu o problemă, dar apoi am decis să lucrez la cine îmi doresc eu să fiu, iar oamenii care se simt atrași de energia mea aveau să vină singuri.
Și așa s-a întâmplat. În grupul meu de amici există un spirit inspirațional. Iar asta pentru că ne educăm unii pe alții. Pentru că ne place și cartea și distracția. Și pentru că avem o viziune comună. Știm că ne putem baza unii pe alții, dar ca să ajungem aici ne-a trebuit foarte mult timp și efort.
Ei bine, majoritatea adolescenților din ziua de azi nu sunt dispuși să ofere acest timp și efort lucrurilor importante: prietenii, relația cu părinții, școala, persoanele care își doresc ei să devină. Prea mulți lasă totul la voia întâmplării. Prea mulți au prea puține lucruri inovative, interesante de spus. Prea mulți îi judecă pe alții, scăzându-le stima de sine. Prea mulți au doar interese. De aceea, pentru ei, prieteniile sunt toxice, iar relațiile amoroase sunt dureroase.
Și mi se mai pare nașpa faptul că prea puțini adolescenți citesc sau când aud de citit, parcă ar cădea cerul pe ei. Nu zic că eu citesc mult. Nu pe cât de mult mi-aș dori. Dar îmi place la nebunie să citesc. Mare parte din ceea ce sunt azi sunt datorită cărților pe care le-am citit. Păcat că mulți nu înțeleg asta. Și mai păcat e că nu știu cum să-i fac să înțeleagă.
Despre cum vede Bârladul și dacă își dorește să rămână aici
– La momentul actual îmi doresc să urmez Criminoligie și Criminalistică în Anglia. Am fost mereu atrasă de psihologie și cred că aceasta este cea mai interesantă și provocatoare ramură a psihologiei. Cred că pentru a aduce Bârladul la un nivel în care să te facă să-ți dorești să rămâi ar trebui să existe mai multe oportunități de dezvoltare personală (și nu numai). Oamenii de aici sunt prea plictisiți de viață. Se învârt mereu în jurul aceluiași salariu de mizerie. Duc un trai monoton, lipsit de prosperitate. Nu-și doresc mai mult de la ei și de la cei din jur pentru că au senzația că oricum nu vor primi. Nu mai au motivație, nu mai au răbdare, nu mai au speranță. Muncesc o viață întreagă și la final nu rămân cu nimic (iar asta e valabil pentru toată România). Pe lângă toate acestea, atitudinea multor angajați este sub orice critică. Nu mai poți cere o informație de teamă că ești luat peste picior, considerat prost sau ți se vorbește pe un ton urât. Educația lipsește. Etica și moralitatea lipsesc. Iar asta pentru că oamenii nu mai dau doi bani pe ele, sub deviza că „nu contează cum trăiești, toți ajungem în mormânt.” Bârladul are și multe puncte forte. Are copii inteligenți și școli foarte bune. Dar tot mai avem mult, mult de muncă. Eu aleg să plec în Anglia deoarece acolo pot studia ce visez de mică. Dar cine știe, poate peste ani voi reveni aici ca să văd cât de mult am evoluat.
ANA NANU
Despre expreriența pe care i-a adus-o Campionatul național de discursuri online
– Experiența Campionatului Național de discursuri a fost cu adevărat provocatoare. Încă de la început mi-am dorit să-mi depășesc limitele odată cu fiecare discurs pe care l-am avut de pregătit. Cred că am reușit să fac asta, iar mulțumirea e cu atât mai mare cu cât în același timp am reușit să mă bucur de fiecare antrenament, feedback și poveste spusă. Simt că am evoluat ca speaker, dar și personal prin toate ideile pe care le-am ascultat și care m-au inspirat.
Cu toate că nu am reușit să ajung în finală, mă consider câștigătoare. Am învățat ce înseamnă un discurs bun și cum să-l construiesc. Am cunoscut o mulțime de oameni minunați de la antrenorul meu Răzvan Ananie, la colegi și cei din asociația RestartEdu fără care nu aș fi ajuns la acest rezultat. Iar cel mai important lucru pe care l-am câștigat este gândirea unui „giver”, adică a unui om care s-a dezvoltat și își dorește să dea mai departe idei, concepte proprii și lucrurile pe care le-a învățat. Tocmai de aceea îmi doresc să continui să țin discursuri și să mă ocup de proiecte viitoare. Faptul că am ajuns până în semifinale într-un concurs „al oamenilor mari” este o confirmare a faptului că sunt pe drumul cel bun și este în continuare loc de evoluție”.
Despre propriul ei viitor
– Încă nu m-am hotărât ce facultate să urmez. Îmi doresc o carieră în neuroștiințe, iar pentru asta aș fi nevoită să-mi continui studiile de licență sau master în străinătate. Cu toate acestea, mi-ar plăcea să rămân în țară și să-mi desfășor activitatea aici pentru a contribui la un viitor mai bun pentru generațiile următoare.
Despre Bârlad și locui ei aici
– Cred că Bârladul a făcut un mic pas spre bine în ceea ce privește oportunitățile pentru tineri. În ultimul timp s-au dezvoltat mult organizații unde se poate face voluntariat și care se ocupă de elevi. Totuși este loc de mult mai mult. După studiile universitare puțini vor alege să se întoarcă în oraș, iar asta este trist pentru că Bârladul are nevoie de o viziune nouă, de durată și axată pe nevoile tuturor. Dezvoltarea trebuie să fie constantă și nu odată la 4-5 ani.
Despre generația din care face parte
– Generația mea, așa cum o văd prin colegii și prietenii mei, este determinată să contribuie la dezvoltarea țării. Majoritatea vrea să evolueze și să ajungă să facă lucruri care să conteze pentru comunitate. Ne-am convins că un viitor mai bun nu poate fi creat prin critici, ci prin acțiuni. Și așa lucrurile încep să se miște. Avem nevoie de diversitate, iar principalul atu pe care îl deținem cred că este adaptabilitatea. Asta ne ajută să ne dăm seama rapid că nu tot ce e nou este bun, dar și că nu putem păstra aceleași practici care nu duc nicăieri timp de decenii.
