Acasă Local Aqauavas sistează citirea apometrelor și efectuarea lucrărilor în interiorul clădirilor din Bârlad...

Aqauavas sistează citirea apometrelor și efectuarea lucrărilor în interiorul clădirilor din Bârlad și Huși. Iată pentru cât timp

0

Măsuri de precauție din partea SC Aqauavas SA, operatorul unic de apă din județul Vaslui. În municipiile Bârlad și Huși, vreme de 15 zile, mai exact în perioada 20 octombrie – 3 noiembrie 2020), nu vor mai fi citiți contorii de apă și vor fi suspendate toate lucrările sau verificările la rețelele de apă și canalizare din interiorul condominiilor.

Excepție vor face avariile ”care nu suportă amânare”, precizează reprezentanții Aquavas.

Conducerea operatorului de apă a luat această decizie ca urmare a creșterii ratei de infectare a populației cu virusul Sars-Cov2. În municipiul Huși numărul cazurilor a depășit 3 la mia de locuitori, în timp ce la Bârlad este de peste 4,2 la mie.

SC Aquavas le transmite consumatorilor că, în cazul în care, în decursul acestor două săptămâni pentru care s-a luat măsura limitării activității, rata de infectare va scădea sub 3 la mia de locuitori, activitățile sistate vor fi reluate.

Locuitorii celor două municipii au posibilitatea de a comunica indexul apometrelor, între 23 și 29 octombrie, pe www.aquavaslui.ro, acolo unde își pot crea un cont, completând câmpurile indicate (nume de utilizator, parolă, adresă de e-mail, nume, prenume, codul de abonat de pe factură etc.).

După parcurgerea pașilor, utilizatorii vor primi un mesaj pe adresa de e-mail cu datele necesare activării contului.

În contul nou creat, clienții Aquavas vor descoperi informații grupate pe secțiuni, despre tot ce au nevoie să știe legat de modul de plată: facturi emise, facturi restante, plăți, plata online, contractele încheiate cu societatea etc. (Simona MIHĂILĂ)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.