Nu e timp de pierdut! Fiecare dintre cei care citesc acum aceste rânduri poate pune umărul la ajutorarea sufletelor năpăstuite din Ucraina, a familiilor pornite în pribegie, după asaltul sângeros al rușilor.
Motocicliștii de la Bikerboyz Bârlad sunt în toiul pregătirilor unei caravane umanitare de anvergură, organizată cu simț de răspundere, așa cum ne-au obișnuit deja ”îngerii în negru”.
Florin Motrea, președintele Bikerboyz Bârlad, a declarat pentru Ziarul Obiectiv că asociația a alocat o sumă substanțială pentru achiziționarea de pături, perne, pilote, saci de dormit, medicamente, produse alimentare neperisabile, apă îmbuteliată, produse de igienă.
”Ne vom deplasa la granita dintre Republica Moldova si Ucraina la punctul de trecere al frontierei Palanca pentru a veni in sprijinul refugiatilor. Acolo este un punct nevralgic, situația refugiaților care pleacă pe aici fiind mai complicată. Cei care intră prin Vama Siret sunt întâmpinați de români, preluați imediat cu mâncare și tot ce au nevoie. Ba chiar s-a ajuns la o asemenea cantitate de produse încât chiar autoritățile au spus că sunt suficiente. Pe când, la vama Palanca, refugiații intră mai întâi prin Republica Moldova. Moldovenii au și ei problemele lor, sunt în stare de urgență, nu au aceeași disponibilitate și poate că nici aceleași posibilități ca românii din România. Acolo vrem noi să ajungem”, a declarat pentru Ziarul Obiectiv Florin Motrea, președintele Bikerboyz Bârlad.
El a mai precizat că cea mai îmbucurătoare susținere care ar putea veni din partea oamenilor de bine este cea financiară, întrucât produsele ar putea fi oprite la vamă.
”Ne temem de situația în care caravana cu ajutoare nu va trece de vamă. Dar ne pregătim și pentru acest scenariu. Dacă va fi așa, vom trece doar noi în Republica Moldova și vom face toate cumpărăturile de la Cahul. Bineînțeles, cu noi este și doctorul moldovean Victor Rusnac, stabilit la Bârlad, membru al Bikerboyz, care ne va ajuta să ne descurcăm în Republica Moldova”, a explicat Florin Motrea.
De aceea este important ca cei care vor să se alăture inițiativei motocicliștilor să ia în considerare donațiile bănești.
Motocicliștii vor închiria mijloace de transport în care să încapă mai multe persoane, în așa fel încât la întoarcere să poată aduce în România și refugiați.
”Știu că sunt unii care vor să rămână în corturile pregătire de autoritățile moldovene, pentru a se întoarce acasă imediat ce acest lucru va fi posibil. Dacă sunt persoane care vor să ajungă în România sau să meargă într-o altă țară prin România, noi o să fim pregătiți să le aducem aici”, ne-a mai spus Florin Motrea.
Caravana umanitară va pleca vineri, 4 martie. Cei care doresc să sprijine inițiativa motocicliștilor bârlădeni pot afla detalii aici:
Tel: 0767779914; (0742) 342 998
E-mail: bikerboyzbarlad@yahoo.com
Facebook: Bikerboyz Barlad
Instagram: Bikerboyz Barlad Official