Un bărbat în vârstă de 65 de ani, din comuna Fălciu, și-a găsit sfârșitul în urma unui incendiu care i-a mistuit casa, după ce a uitat o lumânare aprinsă într-una dintre încăperi.
Tragedia s-a petrecut duminică după-amiază, în satul Bozia.
Pompierii au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și un echipaj specializat pentru limitarea și lichidarea incendiului, dar a fost prea târziu pentru bietul om.
”Cadavrul carbonizat al bărbatului a fost găsit sub acoperișul prăbușit. Cel mai probabi, incendiul a izbucnit din cauza unei lumânări aprinse care a căzut peste materialele combustibile din locuință”, a declarat Marius Stanciu, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui.