Un bârlădean violent, care a încălcat de două ori ordinul de protecție impus în favoarea fostei concubinei, a cărei viață s-a aflat în pericol din cauza bătăilor pe care le primea sistematic, ne-a demonstrat tuturor cum poți încălca legea fără ca justiției să-i pese.
Individul, în vârstă de 32 de ani, s-a ales doar cu măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, cu toate că în decurs de nici două săptămâni, și-a agresat fosta parteneră de viață de două ori, deși nu avea voie să se apropie de ea.
Femeia, în vârstă de 30 de ani, era protejată, chipurile, de interdicția pe care agresorul o primise pe 15 decembrie ca, timp de șase luni să păstreze o distanță de 100 de metri față de ea, față de locul de muncă al acesteia și față de locuința ei.
Prima dată, femeia s-a trezit cu el la ușă pe 24 decembrie, iar câteva zile mai târziu, neînfricatul ”bărbat” s-a aventurat chiar la locul de muncă al fostei concubine. S-a gândit că o bătaie bună îl va ajuta să o recucerească definitiv, așa încât și-a înfipt mâna în părul ei și a smuls-o cu toată dragostea.
Sesizați prin 112, polițiștii și-au făcut imediat apariția și l-au reținut pe amorezul violent pentru 24 de ore. Doar magistrații au considerat că arestul preventiv e prea mult pentru un așa bărbat iubitor, motiv pentru i-au dat control judiciar. Un fel de frecție la picior de lemn, căci în esență, individul este liber.