Acasă Administrație publică Bârlădenii, chemați să-și planteze propriul copac în Grădina Publică

Bârlădenii, chemați să-și planteze propriul copac în Grădina Publică

0

Începe reamenajarea peisagistică a Grădinii Publice. Primăria Bârlad va planta aproape 1.000 de puieți de arbori și arbuști. Orice bârlădean are ocazia de a-și planta propriul copac în străvechea oază verde a urbei

Primăria Bârlad va da startul, în curând, campaniei de toamnă la plantări de puiet arbori și arbuști pe domeniul public al urbei, un accent deosebit punându-se în acest an pe reamenajarea peisagistică a Grădinii Publice.

Între 20 noiembrie și 20 decembrie, sute de plante (de la ierburi decorative până la puieți de arbori) vor prinde viață în spațiile nou apărute sau reconfigurate în cadrul proiectului de modernizare a Grădinii. O parte din materialul săditor va lua locul vegetației îmbătrânite și bolnave care a fost înlăturată deja.

În urma analizei condițiilor de climă, lumină și sol, specialiștii în domeniul peisagistic au propus plantarea unui număr de 971 bucăți puieti de arbori, arbuști, liane și ierburi ornamentale:

– 407 puieti de arbori, varietati ale speciilor de stejar, frasin, ulm, artar, salcâm, molid, pin, fag, salcie etc;

– 255 arbusti decorativi prin frunze, flori, fructe (liliac, gutui japonez, hibiscus, spireea (cununiță) etc.

– 215 buc ierburi ornamentale din speciile: Cortaderia (Iarba de Pampas), Festuca, Carex etc.

– 94 buc liane din speciile: iederă, glicină, viță canadiană etc.

Efortul financiar al municipalității bârlădene pentru achiziționarea materialului săditor este de aproximativ 175.000 lei.

Conform proiectului întocmit de specialiști, înălțimea minimă a puieților de arbori trebuie să fie de 1,5 m, dar nu mai mult de 2,5 m și să aibă un sistem radicular bine dezvoltat.

Deși este o investiție gospodărească obligatorie în procesul de modernizare a Grădinii Publice, conducerea Primăriei Bârlad își dorește ca evenimentul să devină unul de suflet pentru bârlădeni. Așa că cei care vor să lase un ”autograf” peste timp urmașilor lor în străvechea oază verde a orașului, sunt invitați la campania de plantare aducând propriul exemplar din speciile enumerate mai spus, spre a fi adăugate celor aproape 1.000 de exemplare cumpărate de primărie. Este important ca puieții să aibă caracteristicile menționate de specialiști, pentru ca prinderea plantei să fie garantată.

Însuși primarul Dumitru Boroș ține să-și lase amprenta personală sădind un stejar în Grădina Publică.

”Aleg să plantez un stejar pentru că, deși știu că nu are o creștere la fel de rapidă ca a altor specii, este copacul care dăinuie cel mai mult. Aș putea să spun că stejarul este copacul cel mai apropiat filosofiei mele de viață: mulți ani își concentrează forța spre a-și întări sistemul radicular, adică temelia, cea care îl va ține ancorat în secolele ce vor trece peste el, și abia ulterior își canalizează energia spre dezvoltarea părții aeriene, a trunchiului și a coroanei. Cele care plac ochiului nostru, care ne alimentează cu oxigen și ne oferă protecție. Întocmai ca stejarul, și eu cred că lucrurile durabile și folositoare în viața unui oraș, ca și în viața noastră personală, au nevoie de o temelie solidă, la care trebuie să lucrezi fără să te abați, înfruntând criticile și nemulțumirile de moment, oricât de neplăcute ar fi. Pentru că rezultatul e cel care contează”, a spus primarul Dumitru Boroș.

Referitor la posibilele speculații din partea celor care ar putea interpreta eronat invitația municipalității ca bârlădenii să se alăture campaniei de plantare, edilul-șef a precizat că, atât timp cât primăria asigură întreg necesarul de material săditor, invitația trebuie privită strict ca pe o oportunitate de a participa activ la viața și la sănătatea orașului.

Cetățenii care doresc mai multe lămuriri pe marginea acestui subiect pot telefona la numărul 0235 411760, interior 224, sau pot scrie pe adresa de e-mail gospodarie@primariabarlad.ro.

Campania de plantare se va derula sub îndrumarea și coordonarea specialiștilor din cadrul Serviciului Spații Verzi, în fiecare sâmbătă din intervalul 20 noiembrie – 20 decembrie, începând cu ora 9.00. Uneltele necesare vor fi puse la dispoziție de Primăria Bârlad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.