Un adolescent în vârstă de 17 ani din Bârlad a fost reținut de polițiștii bârlădeni după ce a tâlhărit un bătrân în plină stradă.
Incidentul a avut loc pe 27 ianuarie, pe Fundătura Alexandru Vlahuță din cartier Podeni.
”În urma cercetărilor efectuate, polițiștii Biroului Investigații Criminale Bârlad au stabilit faptul că tânărul a deposedat, prin violență, un bărbat în vârstă de 67 de ani, de suma de 70 de lei și de un telefon mobil. Prejudiciul cauzat în urma săvârșirii infracțiunilor este estimat la 370 de lei și a fost recuperat integral”, a relatat Bogdan Gheorghiță, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliției Vaslui.
Polițiștii bârlădeni au luat față de tânărul cercetat măsura reținerii, pe o perioadă de 24 de ore. Acesta a fost prezentat Judecătoriei Bârlad, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, pentru dispunerea unei măsuri preventive. Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Investigații Criminale Bârlad, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a tânărului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie.