Acasă Infracțional Bullying-ul, motivul prezenței poliției în școlile vasluiene

Bullying-ul, motivul prezenței poliției în școlile vasluiene

0

În perioada 29 ianuarie – 2 februarie 2024, pentru a întări semnificația zilei de 30 ianuarie, desemnată Ziua Internațională pentru Non-violență în Școală, Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui, prin Biroul Siguranța Școlară și reprezentanții polițiilor municipale, orășenești și ai secțiilor de poliție rurală, împreună cu cadrele didactice și elevii din unitățile școlare, au desfășurat activități de prevenire și combatere a fenomenului violenței în școli.

În cadrul celor 65 de activități organizate la 31 de unități de învățământ au fost instruiți un număr de 710 elevi. Au fost organizate sesiuni de informare și au fost elaborate materiale – resursă care să susțină comportamentele pozitive și atitudini sănătoase în relațiile inter-umane din mediul școlar.

Elevii au prezentat și dezbătut diversele forme ale violenței pe care le cunosc și modul în care acestea pot împiedica dezvoltarea personală a unui elev sau a unui colectiv.

Polițiștii prezenți au oferit recomandări prin care au urmărit să descurajeze acțiunile cu caracter agresiv și au enumerat un set de soluții ce pot modela comportamente pro-sociale pentru formarea legăturilor umane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.