Primarul Boroș face apel la răbdarea locuitorilor străzilor pe care se lucrează la extinderea rețelelor de apă. Iată cele 26 de străzi finalizate, din totalul celor 150
de Simona MIHĂILĂ Lucrările la una dintre cele mai așteptate investiții din Bârlad, din ultimii 30 de ani, sunt în toi. Începute pe 16 august, lucrările de extindere a rețelelor de apă au fost finalizate deja pe câteva străzi, deși rapiditatea ritmului de lucru nu este chiar pe măsura așteptărilor localnicilor, care vor ca totul să se termine cât mai...
Mesajul primarului Vasile Pavăl la începutul anului școlar 2021 – 2022
"Începutul de an școlar este un moment cu o încărcătură deosebită... emoția este a tuturor: elevi, dascăli și părinți. Mărturisesc că trăiesc cu aceeași intensitate, dintotdeauna, această zi. Astăzi începe un nou an școlar, care se va desfășura în condiții deosebite. În această situație specială, consider că trebuie să facem cu toții – autorități, dascăli, părinți, tot ce stă în puterea...
Bârladul, animat de competiții sportive inedite. Pentru prima dată, bârlădenii vor marca Săptămâna Europeană a Mobilității
de Simona MIHĂILĂ Bârladul se alătură, în acest an, miilor de comunități din Uniunea Europeană care sărbătoresc Săptămâna Europeană a Mobilității. Evenimentul se va desfășura între 17 și 19 septembrie, perioadă în care Primăria Bârlad și organizațiile cu profil sportiv din localitate vor găzdui manifestări sportive, unele în premieră. Iată programul: * 17 septembrie – pe Stadionul municipal, ora 09.00: Turneul de fotbal...
(VIDEO) Carrefour a primit avizul pentru utilități de la Primăria Bârlad, pentru supermarketul pe care îl deschide în localitate. Construirea clădirilor pentru Dedeman și Kauflaund abia urmează
Primăria Bârlad a eliberat, recent, avizul pentru racordarea la utilități a clădirilor ce vor fi ocupate de Carreforur, aflate în acest moment în faza de construcție. Dintre cele trei lanțuri de magazine care se vor deschide la Bârlad la iarnă, clădirile care vor găzdui Carrefour-ul au un avans față de cele unde se vor instala Dedeman și Kaufland. Construcția acestora...
Bârlădenii vor avea patinoar la iarnă! Acces gratuit pentru copii, timp de trei ore pe zi
Patinoarul revine în această iarnă la Bârlad. Va fi amenajat tot pe platoul din spatele Bisericii Domneasca și, timp de trei ore pe zi, copiii vor avea acces gratuit. În ședința de ieri a Consiliului Local Bârlad, s-a hotărât scoaterea la licitație a terenului, în suprafață de 900 mp, iar firma care va câștiga va trebui să plătească o chirie...
Primarii vasluieni au termen 30 de zile să depună proiecte în carul PNI. Vor fi finanțate obiective precum drumurile, rețelele de apă, de canalizare și de gaze naturale
de Simona MIHĂILĂ De pe 15 septembrie, primarii din județul Vaslui au la dispoziție 30 de zile pentru a depune proiecte cu finanțare nerambursabilă în cadrul Programului Național de Investiții PNI ”Anghel Saligny”. Luni, 31 august, la Vaslui a fost prezent Mircea Abrudean, Secretarul General adjunct al Guvernului, care a făcut o prezentare în amănunt a acestui program, în fața a...