Ediția a III-a a Bienalei Internaționale de Artă Contemporană ”Nicolae Tonitza” organizată în condiții speciale
Ajunsă la cea de a III-a edișie, Bienala Internațională de Artă Contemporană ”Nicolae Tonitza” va fi orgnaziată în acest an în condițiile speciale impuse de pandemia de coronavirus, după ce a mai fost amânată o dată, în luna aprilie. ”Inițial, bienala a fost programată, așa cum era firesc, în luna aprilie, atunci când se marchează ziua de nașterea a marelui...
Dr. Mihai Buescu, medic de familie de peste 30 de ani în comuna Vinderei, a murit din cauza infecției cu Sars-Cov2. Nu a avut niciun simptom până aproape de...
O veste teribilă zdruncină comuna Vinderei, dar și lumea medicală din județul Vaslui: medicul de familie Mihai Buescu, bârlădean la origine, a fost răpus de noul coronavirus, la vârsta de 68 de ani. Zilele trecute, dr. Buescu, cel care de 30 de ani veghea la sănătatea oamenilor din comuna Vinderei, a chemat ambulanța după ce i s-a făcut rău chiar...
A încetat din viață profesorul bârlădean de matematică Vasile Boghiu
de Simona MIHĂILĂ O veste tristă îndoliază învățământul bârlădean. A încetat din viață venerabilul profesor de matematică Vasile Boghiu. În vârstă de 87 de ani, numele profesorului Boghiu se identifică deplin cu cel al Școlii Profesionale de pe lângă fabrica de rulmenți și al Liceului Industrial nr. 2 (unități ce s-au contopit și au format Grupul Școlar Industrial ”Alexandru Ioan Cuza”...
Bătrân din Bârlad, transportat la spital aproape înghețat, după ce a căzut într-o groapă cu apă, în zona Hotelului Occident
Accident stupid la Bârlad. Un bătrân în vârstă de 72 de ani a fost transportat la Spitalul de Urgență Vaslui cu diagnosticul de hipotermie, după ce a fost scos de pompieri dintr-o groapă cu apă în care căzuse, în zona Hotelului Occident (în spatele Pieței ”Sf. Ilie”). ”Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu o două autospeciale (între care și...
Fără precedent: piețele se închid. Bârladul rămâne doar fără hala de lactate, dar vasluienii și hușenii nu vor avea acces nici în sectoarele de legume-fructe. Piețarii din toată țara...
O decizie fără precedent pune pe jar mii de producători agricoli din județul Vaslui, ca din întreaga țară. De luni, 9 noiembrie, piețele agroalimentare care funcționează în hale vor fi închise. Prin excepție, cumpărătorii vor avea acces doar la piețele care își desfășoară activitatea în aer liber. Ca o ironie a sorții, deși bârlădenii s-au plâns atâția ani de condițiile...
De luni, se închid toate școlile. Noi reguli și la locul de muncă, atât la stat, cât și la privat
Toate școlile din județul Vaslui vor trece în scenariul roșu de funcționare, la fel ca în restul țării, munca la domiciliu va deveni obligatorie pentru aproape toți operatorii publici și privați, iar circulația pe timp de noapte va fi interzisă în toate localitățile unde rata de infectare depășește 3 la mia de locuitori. Noile restricții au fost anunțate de autorități...