Bugetul participativ este o realitate în multe state ale Uniunii Europene, și își face timid apariția și în anumite localități ale României, susțin membrii Alianței USR PLUS din județul Vaslui
”În ce constă acest concept? Din bugetul anual al Consiliului Județean Vaslui, va fi stabilit un procent care vor fi alocați proiectelor propuse de cetățeni.
Cetățenii vor veni cu idei de proiecte, le vor pune în scris, iar acestea vor fi evaluate din perspectiva fezabilității lor și a limitelor financiare impuse de lege.
Cele mai bune idei vor fi votate de cetățenii județului, iar proiectele care vor întruni cea mai mare susținere, vor fi finanțate și implementate.
Totul se va face on-line, însă dezbaterile pe idei pot avea loc oriunde – cu vecinii, cu prietenii sau la școală. Într-un final, cel mai important lucru este ca beneficiile să fie resimțite de comunitatea locală, iar cetățenii să decidă asupra unor proiecte care le reflectă dorințele.
Un astfel de concept ar permite descoperirea de idei noi și proiecte, ar întări relația dintre politicieni și alegători și ar întări comunitatea locală.
Totul se va face transparent, iar alegătorii vor putea să urmărească implementarea proiectului.
Bugetul participativ este una dintre ideile din programul nostru de guvernare locală. Găsești aici propunerile noastre pentru transparentizare și o relație mai bună cu cetățeanul https://bit.ly/2G7ECHZ ”.
Articol de propagandă electorala comandat de Partidul Uniunea Salvați România (partea a alianței electorale ”Alianța USR PLUS”), CUI mandatar financiar 21200251