Consilierii bârlădeni Corneliu Constantin Pleșu și Vasile Ivan au anunțat că își donează indemnizațiile pe o lună victimelor incendiului de pe strada Crângului
Incendiul cu cele mai multe pagube materiale din ultimii 25 de ani de la Bârlad, care a avut loc duminică, 9 mai, pe strada Crângului (Cartier Deal I), când șapte case au fost mistuite de flăcări și 18 oameni au rămas fără acoperiș deasupra capului, continuă să producă reacții în rândul bârlădenilor.
Reprezentanții societății civile, în frunte cu Bikerboyz Bârlad, faimoasa comunitate a motocicliștilor bârlădeni (constituită într-o asociație de binefacere numită ”Îngeri pe două roți”), a dat startul donațiilor. Au răspuns prezent câteva firme din localitate (restaurante, construcții, servicii etc.), precum și oameni simpli, din toate categoriile sociale. Sumele de bani, indiferent de valoarea lor, vor folosi pentru cumpărarea de materiale necesare construirii unor noi case pentru sinistrații incendiului.
În paralel, Episcopia Hușilor a deschis o colectă publică prin intermediul parohiilor, iar municipalitatea locală a luat măsuri de urgență, cea mai importantă fiind alocarea unor ajutoare din fondul de rezervă al orașului, în valoare de 200.000 de lei pentru cele opt familii sinistrate. Propunerea primarulu Boroș a fost aprobată de toți cei 21 de consilieri locali.
Mai mult, miercuri seară, consilierii ALDE din Consiliul Local Bârlad – Corneliu Constantin Pleșu și Vasile Ivan – au anunțat că își vor dona indemnizațiile pe o lună în contul victimelor incendiului.
”Am decis împreună, Ivan Vasile și Pleșu Cornel, în calitatea noastră de consilieri locali și de membri ai acestei comunități, să donăm indemnizațiile noastre din această lună, ca ajutor pentru familiile afectate! Este clar că nu putem ramâne indiferenți la necazurile semenilor noștri și în măsura posibilităților trebuie să ne implicăm cu toții în acțiunea de ajutorare a celor aflați astăzi la grea încercare”, a declarat consilierul Corneliu Pleșu.
Odată cu anunțul donației, consilierul ALDE a adus în discuție și cauzele care au favorizat propagarea incendiului.
Una este lipsa apei din hidranți: ”Municipalitatea trebuie să se preocupe, în primul rând, de rezolvarea problemelor legate de funcționarea la parametrii normali a rețelei de hidranți care s-a dovedit a fi nefuncțională, tocmai atunci când era atât de mare nevoie de ea, acest lucru determinând întârzierea operațiunii de stingere a incendiului”.
Un alt accent a fost pus pe construcțiile haotice din curțile oamenilor care, la fel ca și hidranții secătuiți, sunt o problemă care datează de decenii întregi, fără ca serviciile de specialitate ale primăriei să manifeste preocuparea de a verifica măcar periodic cât pret pun oamenii pe autorizatiile de construcție .
”Ar trebui făcute controale periodice asupra legalității construcțiilor anexe, multe dintre ele fiind făcute fără nicio aprobare. În multe cazuri, acestea unesc proprietățile, existând pericolul permanent de declanșare a unor incendii foarte greu de controlat”, a arătat consilierul Corneliu Pleșu.