Serviciul Public Comunitar Județean de Evidență a Persoanelor Vaslui anunță că, din cauza crizei de plastic, cărțile de identitate aferente cererilor depuse se eliberează cu întârziere.
Această criză de plastic pentru tipărirea cărților de identitate afectează toate direcțiile de evidență a persoanelor din țară.
Potrivit dispozițiilor art.45 din O.U.G nr 70/14.05.2020, coroborate cu cele ale art. 4 alin. (5) din Legea nr. 55/15.05.2020, valabilitatea documentelor eliberate de instituțiile și autoritățile publice, precum și de entitățile private autorizate conform legii, se menține pe toată perioada stării de alertă, precum și 90 de zile de la încetarea acestei stări.
Cetăţeanul care se află într-o situaţie deosebită și are nevoie de cartea de identitate mai repede, se poate adresa şefului serviciului arondat, unde va depune o cerere, însoțită de documente justificative, pentru ca Serviciul să poată face demersurile necesare, pe lângă departamentul specializat, din cadrul MAI, pentru a urgenta tipărirea cărții sale de identitate.