Acasă Infracțional Cumplit accident de circulație în zona Pensiunii Mira

Cumplit accident de circulație în zona Pensiunii Mira

0

Un bărbat și o femeie au fost transportați în stare gravă la Spitalul de Urgență ”Elena Beldiman”, în această după-amiază, în urma unui cumplit accident de circulație petrecut pe DE 581 (DN24) în zona Pensiunii Mira, pe raza comunei Banca.

Alte patru persoane, între care și doi copii, au fost transportate la Spitalul de Urgență Vaslui.

Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă (autospecială echipată cu modul pentru descarcerare), o ambulanță SMURD tip C1 (terapie intensivă mobilă) o ambulanță SMURD tip B2 (echipaj de prim ajutor) și echipaje specializate, pentru descarcerarea, evaluarea, acordarea primului ajutor și asigurarea măsurilor PSI.

Sursa: DRDP Iasi

La intervenție au fost prezente și două ambulanțe aparținând SAJ Vaslui, substația Bârlad.

”În accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau șase persoane, între care și doi copii minori. Două dintre cele șase victime erau încarcerate. Pompierii au descarcerat cele două victime. Bărbatul și femeia au fost transportate la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Bârlad, în cod roșu de urgență medicală. Celelalte patru victime , doi adulți și doi copii sunt transportați la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui, victimele acuzând dureri cervicale și ale membrelor”, a declarat Marius Stanciu, purtător de cuvânt al Serviciului pentru Situații de Urgență Vaslui.

”În urma primelor cercetări efectuate, polițiștii Serviciului Rutier Vaslui au stabilit că un autoturism înmatriculat în județul Buzău, condus de către un bărbat de 48 ani, care se deplasa pe drumul european DE 571, din direcția Vaslui spre Bârlad, ar fi pătruns pe sensul opus de deplasare și ar fi acroșat un alt autoturism, înmatriculat în municipiul București, care circula din sens opus, condus de către un bărbat, în vârstă de 66 de ani, din București.

În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a ambilor conducătorii auto și a celor 4 pasageri (3 din autoturismul înmatriculat în municipiul București – femeie de 46 de ani, minoră de 16 ani și minoră de 15 ani și unul, femeie de 71 de ani din Iași, care se afla în autoturismul înmatriculat în județul Buzău), toți 6 fiind transportați la unități medicale din Bârlad și Vaslui.

Conducătorul autoturismului înmatriculat în București a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul înregistrat fiind negativ. Celuilalt urmează ai fi recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului rutier și dispunerea măsurilor legale, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, ne-a declarat Bogdan Gheorghiță, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui.

Ciprian Feraru, managerul Spitalului ”Beldiman” a precizat că, în momentul preluării în CPU, cei doi pacienți, un bărbat de 48 de ani, din Banca și o femeie de 71 de ani, din Iași erau în stare gravă, fiind politraumatizati, conștienți, dar instabili hemodinamic.

”După anamneza imediată, li s-au recomandat o serie de investigații radiologice pentru confirmarea diagnosticului. După aflarea rezultatelor se va decide tratamentul și conduita terapeutica. Bărbatul de 48 de ani, din Banca, are luxație posterioară sold stâng cu fractura de cap femural stg., Fractura sacru, Hematurie. A fost internat la ATI”, a declarat managerul spitalului bârlădean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.