Toate școlile din județul Vaslui vor trece în scenariul roșu de funcționare, la fel ca în restul țării, munca la domiciliu va deveni obligatorie pentru aproape toți operatorii publici și privați, iar circulația pe timp de noapte va fi interzisă în toate localitățile unde rata de infectare depășește 3 la mia de locuitori.
Noile restricții au fost anunțate de autorități joi seară și vor intra în vigoare de luni.
”Creșterea numărului de persoane infectate, implementarea deficitară a măsurilor de prevenire, organizarea unor evenimente private, interacțiunea intensă și mobilitatea persoanelor, aspecte care generează o presiune constantă asupra capacității de gestionare a unităților administrativ – teritoriale și a sistemului sanitar” – acestea sunt motivele care au dus la elaborarea unui nou set de măsuri de către Comitetul Național pentru Situații de Urgență
Iată măsurile:
Art. 1 Începând cu data prezentei hotărâri la nivel național, se instituie obligația purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise și închise, indiferent de valoare ratei de incidență cumulate a cazurilor din ultimele 14 zile.
Art. 2 Toate instituțiile publice, precum și toți operatorii economici publici sau privați au obligația organizării activității și desfășurării programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu, iar acolo unde specificul activității nu permite acest lucru, se organizează programul de lucru astfel încât personalul să fie împărțit în cel puțin două grupe care să înceapă respectiv să termine activitatea la o diferență de cel puțin 1 oră.
Art. 3 (1) În localitățile/județele unde valoarea ratei de incidență cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile depășește 3/1.000 de locuitori, se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 22.00 – 06.00.
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă în intervalul orar 22.00 – 06.00 pentru următoarele motive:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi
b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță precum și pentru achiziționarea de medicamente.
Art. 4 (1) La nivel național pentru toate localitățile unde rata de incidență cumulată este egală sau mai mare cu 6/1.000 de locuitori se va institui măsura carantinării localității cu interzicerea deplasării circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei.
(2) Procedura de instituire a măsurii de carantină pentru localitățile prevăzute la alin. (1) este cea reglementată prin Legea nr. 136/2020 republicată, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic şi biologic.
(3) Prin excepție de prevederile alin. (1), circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă în intervalul orar 06.00 – 22.00 pentru următoarele motive:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
c) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;
d) deplasarea pentru servicii de îngrijire personală;
e) deplasarea pentru servicii de alimentație publică cu excepția celor destinate activității desfășurate în restaurante și terase care presupun consumul acestora în incinta respectivelor spații.
(4) Prin excepție de prevederile alin. (1), circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă în intervalul orar 22.00 – 06.00 pentru următoarele motive:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță.
Art. 5 (1) Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere.
(2) Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.
3) Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.
Niște proștii cu asta sunteți
Suntem sub orice critica, am ajuns la cel mai de jos nivel al societatii. O sa ajungem sa ne uitam urat unul la altul. Oare daca se impun aceste restrictii v-a disparea virusul pana vom termina restrictiile? Nu, v-a trebui sa invatam sa traimcu el asa cum traim si cu alte tipuri de virusi. In loc sa discute de restrictii ar trebui sa discute despre posibilitatea de a face un vaccin sau de a contribui cu alte tari la realizarea unuia, dar la noi important e sa ne inchida in case ca pe 6 decembrie sa se tina alegerile si pe urma potopul. In tarile vecine noua se tin scolile deschise, la noi se inchid, taind aripile si asa mici, la cultura sau educatie. Suntem vai de capul nostru.