Acasă Politic Deputatul Daniel OLTEANU intră oficial în cursa pentru Primăria Bârlad

Deputatul Daniel OLTEANU intră oficial în cursa pentru Primăria Bârlad

0

O echipă de oameni ambițioși, activi și profesioniști, gata să pună în aplicare proiecte care vor dezvolta Bârladul într-un mod temeinic și vizibil.

Aceasta este propunerea cu care deputatul Daniel Olteanu (ALDE) vine în fața bârlădenilor, cărora le transmite că e timpul ca orașul să-și recapete renumele de altădată.

Daniel Olteanu și-a dedicat mandatul de parlamentar proiectului „Autostrăzii Valuienilor”, așa cum a devenit cunoscut Drumul Expres Tișița – Albița, cea mai mare investiție din județul Vaslui, intrată în linie dreaptă odată cu semnarea recentă a Studiului de Fezabilitate. Acum, parlamentarul susține că Bârladul are nevoie de o perspectivă și de o echipă ambițioasă la primărie, care să lucreze pentru ca această perspectivă să devină realitate.

«Pentru mine, mândria de a fi bârlădean înseamnă să știi, să vrei și să poți face mai mult pentru orașul nostru. Mai ales în momentele în care așteptările ne sunt puse la încercare.

Iar ACUM suntem într-unul din acele momente în care ne întrebăm „Ce-i lipsește Bârladului să fie un oraș modern, plin de viață și cu o perspectivă care să-i facă pe copiii, frații, prietenii și cunoscuții noștri să rămână AICI, acasă, și să-și facă un viitor?”.

Răspunsul meu e unul singur: AMBIȚIA

”Oricâte proiecte am avea, fără ambiție totul va fi doar Bine sau Mulțumitor. Dar visele noastre nu se opresc la Bine, când știm că se poate Mai bine, Foarte bine și chiar mai mult de atât.

După ani și ani în care Bârladul s-a oprit în dreptul bornei pe care scrie DEZVOLTARE și a așteptat ca vântul schimbării să vină și să-l mute din loc, eu sunt convins că ambiția noastră e singura care va muta orașul din loc!», spune Daniel Olteanu, care subliniază că bârlădenii nu mai trebuie să se mulțumească doar cu puțin și că merită mai mult decât li s-a oferit până acum.

«Cei mai mulți oameni cred că un primar e bun dacă e gospodar și atât. Greșit! Nimic nu e mai periculos decât un gospodar fără ambiție, care, în loc să ia decizii, ține comunitatea pe loc.

M-am hotărât să mă înscriu la cursa pentru primărie, pentru că eu nu mai vreau ca Bârladul să stea pe loc, vreau să avem de ce să fim mândri din nou, să ștergem odată și pentru totdeauna praful de pe renumele orașului nostru!

Am alături o echipă de oameni activi, profesioniști, avem proiecte care vor da bârlădenilor curaj și încredere, pentru că merităm din plin acel Mai bine, acel Foarte bine.

Sunt oameni ambițioși care știu că, dacă ne unim forțele, Bârladul câștigă!

Vă aștept să ne fiți aproape și să ne susțineți, și vă mulțumesc pentru asta!», a transmis deputatul Daniel Olteanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.