Acasă Politic Deputatul Eduard Andrei Popica explică de ce i-a dat aviz negativ lui...

Deputatul Eduard Andrei Popica explică de ce i-a dat aviz negativ lui Stelian Ion, propus pentru fotoliul de ministru al Justiției

0

Deputatul vasluian Eduard Andrei Popica, membru al Comisiei juridice, disciplină și imunități din cadrul Camerei Deputaților, explică motivul pentru care a a dat aviz negativ lui Stelian Ion pentru funcția de ministru al Justiției.

Într-o postare pe pagina sa de socializare, parlamentarul social-democrat a scris că Stelian Ion nu a reușit să convingă pe nimeni că măsurile pentru Justiție menționate în Programul de Guvernare pot susține sistemul judiciar și independența Justiției din România.

”Intr-o repetiție continua prezentată printr-un teatru ieftin, Ministrul propus, nu a reușit decât sa dea vina, sa certe și sa aducă acuze de o gravitate fără precedent începând de la Președintele României pana la magistrații sistemului judiciar. Cu excepția obsesiei personale, dar și politice, de desființare a SIIJ, Stelian Ion nu a prezentat nimic concret, nimic ce poate aduce un plus justiției din Romania, obținând astfel un usturător AVIZ NEGATIV din partea comisiilor reunite ale celor doua Camere din Parlamentul României”, a declarat deputatul Eduard Popica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.