Puieștenii se pregătesc de distracție, după ce autoritățile comunei au decis că e timpul ca în comună obiceiurile de altădată să se reîntoarcă în forță.
La sfârșitul acestei săptămâni, mai exact pe 6 și pe 7 august, Târgul comunal Puiești îi va aștepta pe toți oamenii comunei, de la mic la mare, la Ziua Comunei.
Anunțul a fost făcut chiar de primarul Ticu Vasile Cezar, cel care a și făcut public afișul evenimentului pe pagina sa de socializare.
”Ne vor încânta cu cântecele lor și tinere talente precum Paula Zaharia și Cosmina Paula Stăvărache și, nu în ultimul rând, ne va fi alături și Formația Cromatic Bârlad. Vă așteptăm cu mare drag!”, a spus primarul comunei Puiești.
Surpriza sărbătorii va fi concertul de pe 6 august, de la ora 14.00, când pe scenă vor urca nume cunoscute ale cântecului de petrecere din țară: Nicu Paleru, Angela Rusu, Carmen Toderașcu, Liliana Dima sau formația Kronos.