de Simona MIHĂILĂ
Primele măsuri luate împotriva medicilor de la Spitalul de Urgență ”Elena Beldiman” în mâinile cărora un bârlădean a murit de Clostridium Difficile după patru zile în care nu primise niciun tratament: Direcția de Sănătate Publică (DSP) Vaslui a decis să trimită cazul la Colegiul Medicilor.
În urma apariției articolului în care Ziarul Obiectiv a prezentat cazul pacientului din Bârlad care s-a vindecat de COVID, dar care a fost ucis de Clostridium chiar pe patul de la ATI (unde se și infectase), DSP Vaslui s-a autosesizat.
A doua zi după publicarea articolului nostru, la Spitalul ”Elena Beldiman” a fost deschisă o anchetă în cadrul căreia, printre altele, au fost verificate și documente: foaia de observație clinică generală, dosarul electronic al pacientului, protocolul medical privind supravegherea, prevenirea și limitarea infecției intraspitalicești, procedura de raportare a infecțiilor nosocomiale și a deceselor cauzate de aceste tipuri de infecții.
Dincolo de cazul bărbatului lăsat fără tratament, ancheta s-a impus și ca urmare a informației publicată de Obiectiv, potrivit căreia Spitalul ”Beldiman” a mințit atunci când a raportat că în 2020 nu a existat niciun deces provocat de o infecție nosocomială.
Informația noastră a fost susținută de documente emise chiar de Spitalul ”Elena Beldiman”, care demonstrau că în 2020 murise cel puțin o persoană care a contractat o infecție din spital, documente pe care le-am și făcut publice.
Concluzia DSP: infecțiile nosocomiale la ATI Bârlad, cauzate de nerespectarea regulilor de către personalul medical
Ancheta DSP Vaslui a scos la iveală nereguli crunte la spitalul bârlădean. De departe, cea mai gravă este ”nerespectarea de către personalul medical al ATI a procedurilor de supraveghere, prevenire și limitare a infecției determinate de Clostridium Difficile”.
Într-un limbaj simplificat, inspectorii de sănătate publică au constatat că personalul medical a fost neglijent.
În caz contrar, bărbatul vindecat de COVID nu s-ar fi infectat niciodată cu bacteria Clostridium.
Dar fiindcă legea permite, DSP Vaslui nu a resimțit această ”neregulă” ca pe o tragedie ireparabilă, așa cum este pentru soția și copiii bărbatului ucis de neglijență. Ci ca pe un fapt demn de cea mai nesemnificativa sancțiune. Ca și cum neglijența de la ATI nu ar fi răpus viața unui om, DSP Vaslui a considerat suficientă ”pedepsirea” responsabililor cu un banal AVERTISMENT.
Pe care l-a primit medicul-șef de la ATI, adică doctorul Ion Chilinciuc. Să nu se supere, cumva.
Chilinciuc este doctorul care le-a declarat reporterilor Ziarului Obiectiv că bacteria Clostridium nu se ia din spital, ci există în noi. Precum inima și plămânii, cum ar veni.
”Să vă spun ceva: Clostridium aveți și dumneavoastră, am și eu și toată populația. El devine mai activ atunci când se administrează niște medicamente”, ne-a explicat savant doctorul Chilinciuc.
Doctorița Daniș încasează anual peste 50.000 de euro ca să păzească spitalul din Bârlad de infecții nosocomiale
Aceeași sancțiune a fost aplicată și pentru o altă neregulă: ”Lipsa unei proceduri de raportare a deceselor datorate infecțiilor intraspitalicești (…), către medicul epidemiolog al serviciului de prevenire și limitare a infecțiilor”.
Medicul epidemiolog al Serviciului de Prevenire și Limitare a Infecțiilor asociate Asistenței Medicale, care este responsabil cu procedura de care pomenește DSP, este Gabriela Daniș.
Asta e singura grijă pe care o are Daniș la Spitalul ”Beldiman” din Bârlad.
Iar noi, poporul român, o plătim pentru ”grija” ei de a limita și preveni infecțiile nosocomiale dintre pereții spitalului Beldiman, cu un salariu anual de 225.576 lei, potrivit ultimei sale declarații de avere. Adică peste 50.000 de euro.
În luna decembrie, când a murit răpus de bacteria Clostridium bârlădeanul din cazul prezentat de ziarul nostru (și cine știe câți or fi murit din același motiv), Daniela Daniș a fost plătită de noi toți cu cel puțin 18.000 de lei. Nu avea de făcut decât să pună în aplicare o lege! Nimic mai mult! Adică nici operații, nici gărzi pline de stres, nici tratamente de vreun fel.
Gabriela Daniș, nu numai că nu și-a onorat obligațiile de serviciu, dar în momentul în care am contactat-o ca să-i cerem lămuriri despre pacientul infectat cu bacteria pe care ea trebuia să o țină sub control, habar nu avea că există!
În asemenea condiții, sistemul de sănătate din România încă susține financiar specimene precum Gabriela Daniș!
În fine, avertisment a primit și Spitalul de Urgențe ”Elena Beldiman”, condus de Daniela Borș. Singurul manager de până acum care nu a făcut mai mult decât să stea cu gura căscată la donațiile care pică din cer, pentru salvarea spitalului.
Context
Pe 19 decembrie, un bărbat de 68 de ani din Bârlad a murit în secția ATI a Spitalului ”Beldiman”. Moartea i-a fost provocată de un șoc septic după ce fusese infectat cu Clostridium, chiar la ATI, unde stătuse internat în ultimele lui trei săptămâni de viață și unde ajunsese diagnosticat cu COVID.
Bărbatul a ajuns la spital pe 28 noiembrie, după un test pozitiv. A fost internat la Boli infecțioase, dar starea i s-a înrăutățit. După doar două zile a ajuns la Terapie Intensivă.
Timp de două săptămâni a luptat și a depășit momentele critice, așa încât medicii i-au putut comunica familiei că, în curând, îl vor scoate de la ATI și îl vor trimite într-un salon obișnuit.
Pe 14 decembrie, bărbatul, care a ținut permanent legătura cu familia prin telefon, se plânge că are diaree și că e nevoie să i se schimbe pampersul de câteva ori pe zi.
Fiica află de la cadrele medicale că vecinul de salon al tatălui fusese diagnosticat cu Clostridium și că este posibil să fi fost și el contaminat.
Aproape vindecat de COVID, pacientul este ținut în continuare la ATI, pentru a fi tratat de Clostridium dar fără a i se administra vreun tratament în acest sens. Fiicei i s-a explicat de către doctori că ”se așteaptă rezultatul de la laborator”, deși chiar ei îi spuneau că nu au niciun dubiu că este vorba de Clostridium.
Bărbatul primește primele doze de tratament abia în a patra zi de la debutul simptomelor. A fost prea târziu însă. Organismul bărbatului, slăbit de COVID și torturat vreme de patru zile de bacteria luată din spital, sub ochii medicilor care au refuzat să-l trateze fiindcă nu aveau ”rezultatul de laborator”, a cedat.
Într-o încercare cinică de a acoperi greșelile corpului medical, medicul de gardă o minte pe fiică la telefon, spunând că decesul a survenit de la ”un tromb”.
Acum, singura speranță a familiei pacientului ucis de neglijență și indiferență este Colegiul Medicilor, acolo unde cazul a fost trimis spre analiză.
”Pe tatăl meu nu-l va aduce înapoi nimic. Dar poate că moartea lui și moartea celor care s-au stins în aceleași condiții revoltătoare de care a avut el parte la spital nu a fost degeaba. Măcar să fi murit cu un sens”, ne-a declarat fiica bărbatului decedat.