Scene ca în vestul sălbatic în comuna Tanacu, în ajunul Anului Nou, când un tânăr de 24 de ani a fost transportat la spital mai mult mort decât viu.
Tânărul a fost bătut cu sălbăticie de doi consăteni, în vârstă de 17, respectiv 20 de ani.
Nu se știe de la ce a pornit conflictul, dar polițiștii au stabilit că a fost unul spontan. Agresorii și-au lovit victima cu pumnii și cu picioarele până ce aceasta aproape că nu mai respira.
”Victima a fost examinată medico-legal traumatologic, ocazie cu care, în baza concluziilor preliminare, s-a stabilit că necesită un număr de 35-40 de zile îngrijiri medicale pentru vindecare, viața fiindu-i pusă în primejdie”, a declarat Bogdan Gheorghiță, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui.
Bătăușii au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore, ulterior magistrații Judecătoriei Vaslui dispunând arestarea lor preventivă pentru 30 de zile. (Simona MIHĂILĂ)