Șapte persoane, între care doi minori, au scăpat ca prin minune după ce autoturismele în care se aflau s-au tamponat, ăn cursul zilei de astăzi, în localitatea Ivești, pe DN11A.
Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă (autospecială echipată cu modul pentru descarcerare/deblocare), o ambulanță SMURD tip B2 (EPA) și echipaje specializate, pentru evaluarea victimelor și asigurarea măsurilor PSI. La fața locului a sosit și o ambulanță tip B aparținând SAJ Vaslui, substația Bârlad.
”În accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau 7 persoane, între care și doi copii, cu vârste de 11 respectiv 14 ani. La sosirea echipajelor de intervenție, persoanele aflate în interiorul celor două autoturisme se autoevacuaseră. Dintre cele șapte persoane, doar două au acceptat să fie evaluate, ulterior și acesta refuzând transportul la o unitate medicală”, a declarat Marius Stanciu, purtător de cuvânt al ISU Vaslui.