Acasă Infracțional Dubla crimă care a înfiorat județul Vaslui. Bătrânul care spune că și-a...

Dubla crimă care a înfiorat județul Vaslui. Bătrânul care spune că și-a ucis soția și fiul ar fi încercat să-și ia viața ulterior

0

O tragedie de neînchipuit a zguduit din temelii comuna Albești și a înfiorat întreg județul Vaslui, Duminică, 5 decembrie, Constantin Chirilă, un bătrân în vârstă de 79 de ani din localitatea Corni-Albești, și-a ucis fiul – Adinel Chirilă, 46 de ani, și soția – Elena, 79 ani. Cel puțin, așa susține bărbatul, care a făcut această mărturisire în fața polițiștilor și a ambulanțierilor veniți să-l salveze dintr-un accident rutier în care a fost implicat la câteva ore după masacrul de acasă.

  • Dubla crimă care a înfiorat județul Vaslui. Bătrânul care spune că și-a ucis soția și fiul ar fi încercat să-și ia viața ulterior

Potrivit spuselor sale, bătrânul Chirilă și-a omorât fiul și soția cu un topor, după care a urcat la volan și a vrut să-și încheie și el socotelile cu viața. Mașina a ajuns într-un șanț, el s-a ales cu doar câteva zgârieturi, dar șocul în care l-au găsit oamenii legii nu de la accident i se trăgea, ci de la o fapta ce-o săvârșise acasă.

Adinel Chirila, victima unei crime inexplicabile

”La data de 05 decembrie 2021, ora 10.40, am fost sesizați cu privire la un accident rutier produs pe drumul național DN 24 din localitatea Costești, județul Vaslui, în care era implicat un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, iar conducătorul auto, un bărbat din localitatea Corni-Albești, județul Vaslui, în vârstă de 79 de ani, prezenta pete de culoare brun-roscată pe haine, despre care declară că aparțin soției și fiului său pe care i-ar fi omorât la domiciliu”, a declarat Bogdan Gheorghiță, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui.

La gospodăria lui Chirilă a ajuns în scurt timp o echipă operativă de cercetare a Serviciului de Investigații Criminale Vaslui.

”La locuința din Corni-Albești, au fost găsite două persoane, o femeie în vârstă de 79 de ani și un bărbat în vârstă de 46 de ani (soția și fiul) decedate. Acestea prezentau urme de violență la nivelul superior al corpului”, au relatat polițiștii.

Întreaga comunitate don Albești este consternată de vestea dublei crime. Aproape că niciunul dintre sătenii care au cunoscut familia Chirilă nu crede în ruptul capului că bătrânul a fost capabil de această atrocitate.

Oamenii spun că bătrânul Chirilă era un om cumpătat, așezat, care nu bea, nu fuma, nu se implica în scandaluri. Nici primarul comunei, Romeo Iftene, nu își explică ce anume l-a făcut pe omul cumsecade pe care îl știa să-și piardă capul într-o asemenea măsură.

”Îl cunosc de zeci de ani pe omul acesta, a fost tractorist, era un om la locul lui. Nu îmi vine să cred. Nu știu ce a fost între ei, ce s-a întâmplat. Știu că fiul locuia la distanță de câteva case de ei. Mai venea în vizită acolo și… Dumnezeu știe ce s-a întâmplat”, ne-a declarat Romeo Iftene, primarul comunei Albești.

Adinel Chirilă, fiul agresorului, era despărțit de câtva timp de soție. Locuia singur și nu avea un loc de muncă. Venea deseori la părinți ca să mănânce, iar de câteva zile, de când a venit frigul, s-ar fi mutat la ei acasă în ideea de a nu fi nevoit să cheltuie pentru încălzirea casei. Sătenii spun că obișnuia să mai bea câte un pahar, iar acesta era motiv de certuri între el și părinți.

”Probabil că a ieșit un scandal în dimineața asta, iar mama lui Adinel și-o fi apărat fiul de furia tatălui și așa s-a ajuns la tragedia asta”, a declarat unul dintre vecini.

Cercetările au fost preluate de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui.

„Există indicii că ar fi fost un conflict spontan. În momentul în care a realizat ce a făcut, a încercat să se sinucidă, de aceea a și făcut acel accident rutier”, a declarat Ingrid Botezatu, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui. (Simona MIHĂILĂ)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.