Acasă Infracțional Dumitru Buzatu a scăpat de închisoare

Dumitru Buzatu a scăpat de închisoare

0

Tribunalul Vaslui a decis, luni, plasarea în arest la domiciliu a fostului lider PSD Dumitru Buzatu, acuzat de luare mită, aflat până acum în arest la Penitenciarul Vaslui, potrivit Agerpres.

În temeiul art. 242 raportat la art. 218, 220 Cod procedură penală, înlocuieşte măsura arestului preventiv dispus prin Încheierea 70/DLF din data de 23.09.2023 pronunţată în dosarul nr. 1886/89/2023 al Tribunalului Vaslui (…) cu măsura arestului la domiciliu. În baza art. 221 alin. (1) Cod procedură penală, impune inculpatului obligaţia de a nu părăsi imobilul din sat Zăpodeni, com. Zăpodeni, jud.Vaslui, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza„, se arată în decizia instanţei.

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Vasluiu are obligaţia de a se prezenta în faţa judecătorului de cameră preliminară ori de câte ori este chemat şi să nu ia legătura cu expertul Radu Judele precum şi cu o serie de martori.

Avocatul Kristian Winzer, care îl reprezintă pe fostul preşedinte al Consiliului Județean (CJ) Vaslui, a precizat că Dumitru Buzatu a fost prezent pe 9 aprilie 2024 la DNA Iaşi, ca martor denunţător într-un dosar instrumentat de procurorii anticorupţie.

Domnul Buzatu a fost audiat pe data de 9 aprilie 2024 în calitate de martor denunţător (…) într-o lucrare aflată la acest moment pe rolul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – ST Iaşi, care vizează în esenţă o infracţiune de folosire/prezentare de documente/declaraţii false dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri/active din bugetul UE sau bugetele administrate de aceasta ori în numele acesteia, cu consecinţe deosebit de grave”, a scris avocatul pe pagina sa de Facebook.

Avocatul lui Buzatu a punctat că denunţul clientului său nu vizează pretinse infracţiuni de corupţie sau asimilate faptelor de corupţie din Consiliul Judeţean Vaslui, ci doar o infracţiune împotriva intereselor financiare ale UE, „săvârşită exclusiv de către o entitate privată şi de către reprezentanţii în drept şi în fapt ai acesteia”.

Winzer a mai precizat că Dumitru Buzatu are calitatea de inculpat într-un singur dosar instrumentat de DNA, aflat în prezent în procedura camerei preliminare la Tribunalul Vaslui.

Dumitru Buzatu a fost trimis în judecată în decembrie 2023 pentru luare de mită, după ce a fost prins în flagrant primind 1,25 milioane de lei pentru a favoriza o firmă de construcții să obţină un contract. Banii au fost găsiţi de anchetatori în portbagajul maşinii acestuia, în timp ce era pe baltă, la pescuit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.