Acasă Infracțional După inaugurarea cu fast, Parcul ”Eminescu” din Bârlad și-a primit și ”botezul”:...

După inaugurarea cu fast, Parcul ”Eminescu” din Bârlad și-a primit și ”botezul”: bătaie cu cuțite printre copii

0

După inaugurarea cu fast, Parcul ”Eminescu” din Bârlad și-a primit și ”botezul”: bătaie cu cuțite printre copii

La câteva ore după festivitatea plină de ceremonie cu care autoritățile de la Bârlad au inaugurat Parcul ”Mihai Eminescu”, noua zonă de agrement și-a primit și ”botezul”: o bătaie cu cuțite între câțiva indivizi.

Scenele sângeroase s-au petrecut în jurul orelor 22.00, sub privirile îngrozite ale locuitorilor cartierului, printre care și foarte mulți copii – care nu s-au îndurat, în ciuda orei înaintate, să părăsească parcul proaspăt inaugurat.

Se pare că scandalagiii s-au luat la ceartă pentru o fată. Martorii spun că, deodată, s-au auzit urlete, iar unul dintre bătăuși a început să sângereze și să se zvârcolească de durere. Ceilalți au rupt-o la fugă.

Cineva a sunat la 112 și, în scurt timp, la fața locului au ajuns mai multe echipaje de polițiști, jandarmi, precum și un echipaj de la Ambulanță.

”Victima este un tânăr de 17 ani, care a suferit o rană superficială la braț. A refuzat să fie transportat la spital și a rămas, în continuare în parc, cu mama lui”, ne-a declarat dr. Dan Ungureanu, purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Vaslui

După ce i s-a acordat primul ajutor, victima a fost luată la întrebări de oamenii legii, care au înconjurat parcul, încercând sa îi prindă pe agresori.

Scandalagii sunt locuitori ai unei străzi din cartier, situată la câteva sute de metri că strada Mihai Eminescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.