de Simona MIHĂILĂ
Tensiuni, agresivitate, replici sarcastice – aceasta este atmosfera în care s-a consumat ieri ședința ordinară a Consiliului Local Bârlad, o ședință-maraton desfășurată pe parcursul a aproape șase ore.
Panarama s-a conturat încă de la început, când consilierii PSD au părăsit lucrările anunțând că vor reveni doar dacă Daniela Rusu, managerul Spitalului ”Elena Beldiman” și Vasile Chelaru, directorul Poliției Locale, vor veni în fața lor, așa cum au cerut.
Pesediștii solicitaseră prezența celor doi pentru explicații, în urma scandalurilor mediatice în care instituțiile pe care le conduc au fost implicate în ultima vreme: Poliția Locală cu filmările unor derapaje ale personalului, apărute în spațiul public, iar spitalul, în legătură cu o raportare eronată care ar putea transforma iarăși unitatea în ”Capitala Covid” a județului.
În privința scandalului de la spital, greșeala Danielei Rusu a fost consemnată de ziarul Vremea Nouă, care a scris că astă-vară, managera de la ”Beldiman” a comunicat la DSP că spitalul are disponibile 448 de paturi pentru valul 4 al pandemiei. În realitate, acesta era numărul de paturi pentru ambele categorii de pacienți (Covid și non-Covid). Managera de la Beldiman și-a asumat greșeala și a revenit cu o raportare corectă. Dar, se pare că pentru cei de la minister zarurile au fost aruncate și nu vor accepta să abdice de la planul de a transforma iarăși spitalul de la Bârlad în suport Covid.
Acest scenariu îngrozește populația Bârladului. Amânarea tratamentelor, a consultațiilor, direcționarea la spitalul din Vaslui, Huși sau Iași – sunt calvarul prin care niciun bârlădean nu mai vrea să treacă.
Chemată în Consiliul Local pentru lămuriri, managerul Daniela Rusu a susținut că informațiile potrivit cărora spitalul se închide de la 1 octombrie pentru pacienții non-covid sunt false, dar că riscul ca acest lucru să se întâmple la un moment dat există, din cauza numărului mare de îmbolnăviri, care crește de la o zi la alta.
Din păcate, dialogul dintre manageră și consilierii locali, purtat în timpul ședinței (și care poate fi urmărit AICI) a fost viciat de întreruperi repetate, replici malițioase, grosolănii, divagări, populisme.
Toate acestea, de care în egală măsură se fac vinovați și cei din PSD, și cei din PNL, dar și managera spitalului, au distrus șansa ca bârlădenii să primească răspunsuri coerente și complete direct de la sursă (ședința fiind transmisă live).
Prezența Danielei Rusu în fața întregului oraș a fost transformată într-o bătălie politică, în care preocuparea de bază a ”partenerilor” de discuție a fost de a-și face imagine. Un circ jenant, cu zbierete, expresii abjecte și politica ”pumnului în gură”. În care nicio idee nu a fost dusă până la capăt, în care cei care au pus întrebări nu au avut răbdare să primească și răspunsuri și în care nimeni nu fost cu adevărat interesat să pună lumină în nebuloasa în care omul fără putere de decizie e afundat zi de zi.