Incendiu de proporții noaptea trecută la Bârlad. Spațiul în care a funcționat până de curând Restaurantul Grill&Lounge, pe strada Lirei colț cu strada Vărăriei (înainte aici a fost un SH cu mobilă și obiecte de decor) a a ars din temelii.
De la ora 2.00 până la 4.00 dimineață, aproximativ 20 de pompieri au luptat cu flăcările care amenințau să se extindă.
”Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu patru autospeciale de stingere cu apă, o ambulanță SMURD tip B2 (EPA), un ofițer și 18 subofițeri, pentru limitarea și lichidarea incendiului. La sosire echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată și exista pericolul de propagare flăcărilor și la construcțiile învecinate. Pompierii militari au acționat pe două sectoare de intervenție, primul pentru stingerea focarului principal, iar cel de-al doilea, pentru protecția bunurilor aflate în pericol. După aproximativ două ore de luptă cu flăcările, incendiul fost lichidat în limitele găsite. Nu au existat persoane rănite”, a declarat Marius Stanciu, purtător de cuvânt al Inpsectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui.
Au ars aproximativ 90 metri pătrați construcție pe schelet metalic. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric.