SC. URBANA S.A. este operatorul serviciului de salubrizare local și lansează o campanie de conștientizare și informare a locuitorilor municipiilor Barlad si Husi cu privire la colectarea selectivă a deșeurilor!
Urbana îndeamnă cetățenii la un consum responsabil și la atenție sporită în separarea corectă a deșeurilor reciclabile!
“Consumă responsabil și ajută-ne să reducem cantitatea de deșeuri depusa in depozit , colectează selectiv!”
În ce constă procesul de colectare selectivă (separată) a deșeurilor?
În primul rând, este necesar să conștientizăm importanța procesului de precolectare!
Precolectarea deșeurilor reprezintă activitatea care se desfășoară înaintea colectării și revine în sarcina generatorului (a locuitorilor orașelor)! Aceștia au sarcina morală de a arunca deșeurile în recipiente special amplasate pentru diferențierea tipului de deșeu.
În timp ce precolectarea revine locuitorilor orașului, colectarea deșeurilor se realizează de către operatorul serviciului de salubrizare!
Conform legii :
“ utilizatorii serviciului de salubrizare TREBUIE să asigure precolectarea separată a deșeurilor pe care le-au generat în propria gospodărie sau ca urmare a activităților pe care le desfășoară.”. Urmariti mai jos imaginile si va edificati!
“ autoritățile publice locale și operatorii serviciului de salubrizare TREBUIE să asigure:
Spațiile necesare pentru colectarea separată a deșeurilor, dotarea acestora cu containere specifice fiecărui tip de deșeu, precum și funcționalitatea acestora;
Colectarea separată și transportul deșeurilor la stația de transfer.
Urbana S.A. va informeaza ca: există frecvent situatii în care deșeurile reciclabile nu pot fi colectate separat, iar motivul principal este contaminarea acestora cu deșeuri reziduale.
Ce înseamnă contaminarea? Când în containerele sau sacii destinati sticlei, plasticului sau hârtiei sunt aruncate și alte tipuri de deșeuri – cum ar fi resturi alimentare sau alte materiale menajere – întregul conținut devine nereciclabil.
Deșeurile contaminate nu pot fi procesate corespunzător, rezultând astfel colectarea la comun.
CÂND DEȘEURILE RECICLABILE SUNT CORECT SORTATE DE CĂTRE TOTI CETATENII ACESTEA POT FI PROCESATE EFICIENT.
De ce vedeți uneori că se colectează deșeurile reciclabile împreună? Înainte de a fi ridicate, deșeurile sunt verificate de o echipă specializată. Dacă acestea sunt contaminate suntem nevoiti să le colectam la comun pentru a respecta normele de gestionare a deșeurilor. Nu este o alegere pe care o facem, ci o necesitate dictată de situatia în cauză.
Cum se poate rezolva această problemă împreună?
NU amestecați resturile alimentare sau alte deșeuri reziduale cu materialele reciclabile.
Asigurați-vă că recipientele sunt curate și bine închise pentru a evita contaminarea.
Aruncați deșeurile reciclabile separate:
Daca locuiti la bloc:
respectați culoarea containerelor: • Albastru pentru hârtie și carton, Galben pentru plastic și metal, Verde pentru sticlă.
Daca locuiti la case:
depuneti deseurile de carton si hartie , precum si cele de plastic /metal in sacii primiti in acest sens
deseurile de sticla la punctul de colectare apropiat locuintei Dumneavoastra
Activitatea de colectare selectivă se realizează prin intermediul Urbana S.A. în două moduri:
colectare “din poartă în poartă ”: în mediul urban pentru populația care locuiește la case
fiecare gospodărie deține: pubela tradițională și primește lunar saci pentru depunerea sortată a deșeurilor reciclabile.
– colectarea la punct fix (de la platformele de colectare): în mediul urban pentru populația care locuiește la bloc
mai multe containere pentru fiecare tip de deșeu sunt amplasate în puncte de colectare special amenajate, astfel încât să aibă acces liber pentru toate persoanele care își depun în mod voluntar deșeurile, în prealabil sortate.
Pentru orice informații, sau nelămuriri, puteți contactata reprezentanții firmei S.C. Urbana S.A. la tel. 0235-709392 Bârlad sau 0235-708185 Huși!