Va fi veselie mare în perioada următoare în comuna Puiești, dar și aglomerație la Starea Civilă. Cel puțin așa ar trebui, ținând cont că autoritățile comunei au decis să ofere ”darul”, indiferent dacă sunt sau nu invitate la nuntă.
Concret, de acum înainte fiecare cuplu care se căsătorește va primi din partea Primăriei Puiești un stimulent financiar în valoare de 1.000 de lei. Banii se dau după oficierea căsătoriei și doar cuplurilor în care ambii parteneri se află la prima căsătorie.
Inițiativa darului de nuntă îi aparține primarului Cezar Vasile Ticu, cel care a recunoscut că în spatele ideii sale stau niște calcule financiare în urma cărora comuna are de câștigat din toate punctele de vedere.
”Comunei Puiești îi mai lipsesc puțin peste 100 de oameni cu domiciliul stabil aici pentru a depăși numărul de 5.000 de locuitori. În acest caz, comuna ar primi mai mulți bani de la bugetul de stat.
Am remarcat că avem în comună multe cupluri care trăiesc în concubinaj. În multe cazuri partenerii nu au domiciliul pe raza comunei noastre, deși trăiesc aici de ani buni, au adus și copii pe lume, dar nu au făcut o prioritate în a-și face mutație. Și nici din a merge la Starea Civilă. Am stat de vorbă cu unii și, printre altele, au motivat că nu s-au îndurat niciodată să cheltuie un ban pe care l-au pus grămadă, pentru cele necesare unui asemenea eveniment, iar aici s-au referit inclusiv la o rochie, un costum etc. Așa că ne-am gândit să facem noi, ca și comunitate locală, acest efort financiar pentru a-i încuraja să facă pasul cel mare. Condiția legală pentru a se căsători în Puiești este să fie cetățeni ai comunei, cu domiciliul pe raza acesteia”, ne-a declarat primarul Cezar Vasile Ticu.
Hotărârea Consiliului Local Puiești de acordare a stimulentelor financiare pentru proaspăt căsătoriți va intra în vigoare din luna aprilie. (Simona MIHĂILĂ)
Scutiri masive de impozite în comuna Puiești. Ofertă limitată!