Un incendiu de proporții a fost la un pas de a distruge definitiv pădurea din comuna Miclești.
Aproximativ 100 de oameni (20 pompieri, 30 de cetățeni, 20 reprezentanți ai Ocolului Silvic, membrii SVSU Miclești, polițiști și jandarmi) au luptat ore întregi cu flăcările, misiunea fiindu-le îngreunată de vântul puternic.
Incendiul a fost anunțat la 112 de către primarul comunei. Detașamentul de pompieri Vaslui din cadrul Inspectoratului Județean de Urgență Vaslui a intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă și echipaje specializate.
La sosirea primului echipaj de intervenție, incendiul se manifesta pe aproximativ 24 hectare vegetație uscată și exista pericolul de propagare spre plantațiile de viță de vie și pădurea din apropiere.
”Vântul și terenul accidentat au pus foarte mari probleme tuturor participanților la intervenție.
Au ars circa 30 hectare vegetație uscată și maraciniș, precum și aproximativ două hectare de lăstăriș și arboret. De asemenea, a fost degradată o suprafață de aproximativ 6.000 metri pătrați plantație viță de vie. A fost salvată pădurea și o suprafață de aproximativ 20 hectare viță de vie”, a declarat Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui. (Daniel MICU)