Firma care a câștigat licitația pentru execuția lucrărilor de construire a clădirii noului Ambulatoriu de specialitate din cadrul Spitalului de urgență ”Elena Beldiman” Bârlad a luat în primire terenul, urmând ca în scurt timp să înceapă lucrările.
Predarea amplasamentului de către Primăria Bârlad s-a făcut joia trecută, în prezența primarului Dumitru Boroș, a conducerii Spitalului ”Beldiman” și, bineînțeles, a reprezentanților firmei constructoare (Asocierea SC KATAR CONNEG SRL și GRUPPO GE.DI).
„Este unul dintre proiectele mari și esențiale pentru sistemul sanitar local. Modernizarea și dotarea Ambulatoriului de specialitate reprezintă un set complex de lucrări care, la final, vor asigura condiții optime pentru servicii medicale de calitate. Bârlădenii, și nu numai, vor fi principalii beneficiari!”, a declarat primarul Dumitru Boroș.
Modernizarea și dotarea policlinicii costă peste 18 milioane de lei, finanțarea fiind asigurată prin fonduri europene. Noua clădire va avea demisol, parter și etaj și va fi construită pe terenul situat vis-a-vis de actualul Ambulatoriu.
”Bârlădenii aveau nevoie de un spațiu mai mare și, firește, de condiții considerabil mai bune față de cele actuale, în ton și la nivelul exigențelor prezentului. De altfel, acest lucru este valabil pentru tot ce inseamnă sistemul sanitar la Bârlad și, în ultimii cinci ani, ne străduim să generăm schimbări majore. Valoarea fondurilor pe care le-am alocat în tot acest timp este de peste 12.000.000 lei, fiind cea mai mare sumă alocată vreodată acestei unități. Pentru anul 2022, din excedentul bugetar al anului anterior, de la bugetul local și dintr-un împrumut deja s-au mai alocat: 7, 28 milioane lei pentru Ambulatoriul de Specialitate; 3,5 milioane lei pentru Pavilionul Central al spitalului, 2,5 milioane lei pentru Secția Pediatrie. De asemenea, din bugetul anului 2022 s-au mai rezervat alte 2 milioane de lei – dar se vor cheltui doar 1,5 milioane lei – pentru întocmirea documentației necesare construirii unui corp nou de clădire la Spitalul Municipal, care se adaugă la sumele de mai sus ca sprijin pentru sistemul sanitar local”, a mai spus primarul Boroș.