Acasă Local (VIDEO) Începe restaurarea Casei Cuza

(VIDEO) Începe restaurarea Casei Cuza

0

de Simona MIHĂILĂ

Finalul anului 2023 vine cu un nou început, de această dată pe linie culturală și arhitecturală: începe reabilitarea, restaurarea și consolidarea Casei Cuza, imobil ce a aparținut familiei domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Săptămâna trecută, Primăria Bârlad a predat amplasamentul celor două firme care au câștigat licitația de execuție (asocierea SC Urban Proiect și SC KTZ Edil Internațional, ambele din Bârlad), așa încât zilele următoare vor începe lucrările propriu-zise.

Casa Cuza, declarată monument istoric, este situată în cartierul Podeni, pe strada care poartă numele domnitorului. Lucrările de salvare a clădirii (a căror valoare este de 1,478 milioane lei), aflată de mulți ani într-o avansată stare de degradare, îi vor aduce acesteia un nou statut: acela de spațiu expozițional dedicat făuritorului Unirii Principatelor.

”Proiectul este parte a preocupărilor noastre de conservare și valorificare a memoriei culturale a Bârladului. Pentru că, alături de misiunea de a lăsa celor care vin în urma noastră un oraș, funcțional, civilizat și plăcut, se află și misiunea de a le asigura accesul la moștenirea culturală lăsată de cei care au scris istoria acestui oraș. Bârladului i-a fost scris să fie locul unde a pășit în viață omul care a înfăptuit Unirea Moldovei cu Țara Românească. Avem o stradă care-i poartă numele, un liceu, un bust, o statuie, dar orașul natal al domnitorului îi este dator și cu un muzeu, o casă memorială. Nu cred că este un loc mai potrivit pentru o asemenea destinație decât clădirea care a aparținut familiei sale și în care nu este exclus să fi pășit și el”, a declarat primarul Dumitru Boroș.

Deși nu este casa în care s-a născut făuritorul Unirii Principatelor (acesta văzând lumina zilei într-un imobil ce astăzi nu mai există, în cartierul Munteni), informațiile transmise pe cale orală și preluate de memoria colectivă o atribuie familiei acestuia, în speță unchiului său, Gheorghe Cuza, fiind moștenită de fii săi și verii domnitorului (Ioan și Constantin), ambii înmormântați la Cimitirul ”Eternitatea” Bârlad.

Istoricii au stabilit că imobilul a suferit de-a lungul timpului diverse modificări (extinderi, anexe ridicate și apoi demolate, recompartimentări etc.). Întrucât nu s-au păstrat date despre intervențiile în timp, specialiștii nu exclud varianta ca la un moment dat să fie avut loc o reconstrucție totală.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, era cunoscut faptul că aceea era casa Cuzeștilor, așa încât autoritățile de atunci au numit strada pe care se afla clădirea după numele domnitorului, iar arterele învecinate au fost denumite Unirea Principatelor și Elena Doamna.

În perioada comunistă, Casa Cuza a fost transformată în locuință socială și așa a fost până mai recent. Zeci de ani a fost locuită, cu sau fără forme legale, de diverse familii, în special asistați social. Exploatarea necorespunzătoare a clădirii a accelerat degradarea acesteia făcând-o, în cele din urmă, nelocuibilă.

Reabilitarea Casei Cuza va duce, inevitabil, și la revitalizarea zonei în care este amplasată. Edilul-șef al urbei a precizat că se lucrează la un proiect paralel ce are în vedere modernizarea străzilor din împrejurimi și asigurarea unor funcțiuni potrivite destinației turistice pe care o va căpăta această aripă istorică a cartierului Podeni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.