Articol de propagandă electorala comandat de Partidul Uniunea Salvați România (partea a alianței electorale ”Alianța USR PLUS”), CUI mandatar financiar 21200251.
CANDIDAȚII SE PREZINTĂ
”Sunt Vasile Chiper, am 47 de ani și candidez din partea Alianței USR PLUS pentru Primăria Comunei Tăcuta. Meseria pe care o urmez de 26 de ani mi-a oferit șansa de a cunoaște problemele comunității, prin oamenii pe care i-am întâlnit. I-am ascultat și am încercat să privesc lucrurile și prin ochii lor, să mă conving că implicarea și comunicarea conducerii actuale cu cetățenii în luarea deciziilor este de fapt cel mai important factor într-o administrație și motivul pentru care candidez.
Prioritățile mele pentru comună sunt implementarea proiectelor cu fonduri europene, atragerea de investitori, investiții în cultură și păstrarea tradițiilor, oportunități pentru tineri și altele.
Este inadmisibil ca în 2020 să vorbim despre școli cu toaletă în curte, locuințe neracordate la apă, canalizare și gaz, străzi neasfaltate, neaccesibilitatea tuturor cetățenilor la colectarea deșeurilor precum și o administrație care să nu ceară părerile locuitorilor. Avem în comună comori, dar nu știm să beneficiem de ele: Conacul Sturdza, aflat pe lista monumentelor istorice din România, Biserica Sfântul Gheorghe, ridicată în 1879 și cu tradiție bizantină, Parcul Sturdza, remarcabil pentru speciile existente de arbori și multe altele. Incompetența, nepăsarea, disprețul și neglijența celor de la putere au transformat comuna într-un dezastru, de care se laudă acum.
Am alături de mine o echipă formată din locuitori ai acestor sate, oameni cu viziune, care vor să scoată comuna la lumină. Ei sunt Petruţă Grosu, Valentin Luca, Costel Rusu, Victoraş-Daniel Hriscu, Ioan-Neculai Luncanu, Marinică Constandache, Eduard-Neculai Ardare, Dorin Balan, Mihaela Vizitiu și Marius-Valentin Luca.
Împreună putem face ca această comunitate să aibă ceea ce merită și avem o singură șansă sa facem asta. Veniți alături de noi pentru că stradă cu stradă, schimbam comuna Tăcuta!”.