Acasă Administrație publică Invazie de miresme și culori la Vaslui: ”Sărbătoarea florilor” bate la ușă

Invazie de miresme și culori la Vaslui: ”Sărbătoarea florilor” bate la ușă

0

Municipiul reședință de județ se pregătește de cea mai frumoasă invazie de peste an. Pregătirile pentru cea de a V-a ediție a ”Sărbătorii florilor” sunt în toi, așa că de pe 21 până pe 23 mai, inclusiv, Centrul Civic al urbei va fi o explozie de miresme și culoare.

Primăria Vaslui, organizatorul evenimentului, a primit deja confirmarea prezenței a 24 de participanți din Mureș, Cluj, Galați, Covasna și Republica Moldova. Desigur, Vasluiul însuși nu va lipsi de la propria-i sărbătoare, aliniindu-se cu tot ce are mai spectaculos producătorilor și expozanților de material dendrofloricol.

Expoziția cu vânzare este deschisă tuturor celor interesați în intervalul orar 09.00 – 20.00 și, ca în fiecare an, organizatorul a inclus în eveniment și un program artistic. În cele trei zile ale Serbării Florilor, începând cu ora 16.00, elevii Palatului Copiilor Vaslui vor susține recitaluri de muzică și dans: Grupul MELODY, coordonat de prof. Alin Bulboacă; Asociația DUO ART, coordonată de prof. Adrian Trufia; Ansamblul folcloric FLOAREA DORULUI, coordonat de prof. Adrian Călin; Grupul DOMISONG, coordonat de Carmen Trufia; Fanfara ROTARIA; Grupul RAINDROPS, coordonat de prof. Elvis Chiperi; Grupul STYLE, coordonat de prof. Alis Vîrlănuță; Fantezii coregrafice și dans popular stilizat, coordonator prof. Anușca Doglan Elena. Orchestra Rapsodia Vasluiului, sub bagheta dirijorului Cristian Năstase, va oferi spectacolul de închidere, de duminică seară”, a declarat Geanina-Clitemnestra Tofan, purtărorul de cuvânt al Primăriei Vaslui. (Simona MIHĂILĂ)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.