de Simona MIHĂILĂ
Nu este bârlădean care să nu fi auzit de ea. O admirăm de zeci de ani pentru că e frumoasă, distinsă și are farmec de demult. Se detașează complet de tot ce o înconjoară, nu doar prin silueta specială, ci și prin culoare. Este ca purpura și de aici i s-a tras și numele: Casa Roșie.
Pe vremuri i se spunea ”Castelul”. Era de pe atunci o podoabă, dar nu la fel de prețioasă ca salba de clădiri din care făcea parte. Căci Casa Roșie este astăzi doar ceea ce a rămas dintr-un splendid ansamblu de clădiri ridicat în vremea Regelui Carol I.
Fusese special construit pentru a găzdui Școala Normală de Învățători ”Principele Ferdinand”, instituție care, deși luase ființă în 1870 (cu 23 de ani înainte de a se muta în fascinantele clădiri cu ziduri roșii), nu a reușit să se statornicească nicăieri.
LEGENDELE BÂRLADULUI: Podul Verde. De ce a fost aleasă culoarea verde pentru singurul pod din Bârlad declarat monument de patrimoniu național?
Grupul de clădiri se întindea pe 6.500 de metri pătrați, și ocupa locul unde se află acum Judecătoria împreună cu toate blocurile din jur.
Cărămidă roșie, ambalată individual, adusă din Italia
Cinci ani au durat lucrările de construcție, pentru ca la final (1898), Bârladul să se aleagă cu o bijuterie arhitecturală inspirată de Arsenalul de la Veneția, după dorința arhitecților vremii.
Legendele Bârladului. Cotu Negru și faima de temut a ”cotenilor” bătăuși
Toate materialele folosite erau de import. Cărămizile roșii, o raritate absolută în vremea aceea, au fost aduse cu vaporul din Italia. Pentru a fi sigur că nu se deteriorează, arhitectul principal al edificiului a trimis oameni de pe șantier ca să supervizeze ambalarea individuală a cărămizilor.
Aici s-au format învățătorii de altădată ai ținuturilor tutovene
Grupul de clădiri putea caza 500 de elevi ai Școlii Normale de Învățători. Avea zece săli de clasă, trei săli pentru Școala de aplicație, opt
dormitoare, două laboratoare, un amfiteatru, o sală de spectacol și două biblioteci.
”Castelul” (Casa Roșie de astăzi) era corpul în care locuiau directorul școlii și familia lui.
Clădirea Școlii Normale a trecut prin grele încercări. În primul război mondial a fost ocupat de diferite comandamente militare. Dar nici acestea și nici cutremurele mari ce au urmat și care i-au zguduit pereții din temelii nu au pus-o la pământ.
Nemții au pus stăpânire pe școală, au transformat-o în spital, apoi i-au dat foc
Sfârșitul celui mai spectaculos ansamblu arhitectornic al Bârladului a fost adus de cel de-al doilea război mondial. Trupele germane, aflate în retragere, au distrus bucată cu bucată cea mai mare parte a școlii.
Mai întâi, nemții i-au alungat pe elevi, după care au amenajat aici un spital în toată regula. Au dotat uitatea cu echipamente medicale, două farmacii, laborator de analize, două săli de operație, depozit de alimente.
Au amplasat 700 de paturi pentru soldații germani răniți pe front. Patru luni a funcționat spitalul după care, în noaptea de 23 spre 24 august, nemții au distrus materialele, mobilierul, echipamentele și, la urmă, au incendiat clădirea.
LEGENDELE BÂRLADULUI Intersecția Gura Leului. Povestea cișmelei în formă de cap de leu
După trei zile în care a ars mocnit, din superba replică a Arsenalului din Veneția au rămas niște bucăți de zid înnegrite de fum.
Ca prin minune, locuința directorului, cea căreia astăzi îi spunem Casa Roșie, a rămas intactă.
Doctorul Constantin Teodorescu, încăpățânatul care a salvat Casa Roșie
Ani mulți mai târziu, când comuniștii au venit la putere, aici a funcționat Grădinița de copii a fabricii de rulmenți, apoi o secție a spitalului.
La începutul anilor ‘90, imobilul era degradat excesiv, fiind în pericol de prăbușire. Autoritățile l-au închis și l-au abandonat.
Schilodit de timp, jefuit de hoți, îndurând umilința de a fi adăpost pentru aurolaci, ”Castelul” s-a încăpățânat să înfrunte toate câte s-au abătut peste el așteptând răsplată pentru vremurile crunte.
A fost inclus pe Lista monumentelor istorice, dar este o favoare care nu a venit cu nicio altă atenție din partea statului.
La mijlocul anilor 2000, dr. Constantin Teodorescu, cel mai inimos iubitor de cultură pe care l-a cunoscut urbea după revoluție, s-a înhămat într-un demers ce părea nebunesc: consolidarea Casei Roșii.
Conștient că banii nu vor veni oricum, Casa Rosie si alte cateva proiecte culturale (printre care statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, din fața primăriei) sunt principalul motiv pentru care renumitul doctor s-a înscris în politică (după cum el însuși i-a mărturisit într-un interviu înregistrat, ce urmează a fi făcut public, semnatarei articolului de față). Din păcate, sau din fericire, marele compromis pe care și l-a asumat cu amărăciune a avut roade.
Casa Roșie, fărâma unei amintiri ce a făcut furori, a fost consolidată.
Înainte de a muri, doctorul Teodorescu apucat să-și vadă colecția Eminescu, o altă cauză pentru care a oferit resurse importante din viață, adăpostită de o Casă Roșie salvată de la pieire. Grație lui.
”Castelul”, atat cat a mai rămas din ansamblul arhitectural inspirat de Arsenalul din Veneția, este acum casă bună pentru Centrul Cultural „Mihai Eminescu”, acolo unde barlădenii pot admira oricand colecția unica de obiecte cu tematică eminesciană, donată orașului de doctorul Constantin Teodorescu.
Citeste si:
LEGENDELE BÂRLADULUI Crăciunul și Anul Nou în Bârladul de odinioară
LEGENDELE BÂRLADULUI: Podul Verde. De ce a fost aleasă culoarea verde pentru singurul pod din Bârlad declarat monument de patrimoniu național?
Legendele Bârladului. Cotu Negru și faima de temut a ”cotenilor” bătăuși
LEGENDELE BÂRLADULUI Intersecția Gura Leului. Povestea cișmelei în formă de cap de leu
Prin anii „50” din cladirea fostei scoale normale s-au preluat o parte din caramizi pentru a se construi o scoala in satul Manoiu din comuna Gherghesti, dar inca mai ramasese ceva, imi amintesc ca prin 1954 se mai vedea portiunea cu ceasul.