Acasă Infracțional Luptătorii de la Acțiuni Speciale Vaslui, printre primele patru echipe SAS și...

Luptătorii de la Acțiuni Speciale Vaslui, printre primele patru echipe SAS și printre primele 10 structuri de intervenție din țară

0

Echipa formată din 6 luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Vaslui s-a clasat pe locul al IV-lea la „Cupa Structurilor Speciale de Intervenție – 2023”, găzduită în acest an de Inspectoratul de Poliție Județean Mureș. Este cea mai mare performanță obținută până acum de luptătorii vasluieni la această competiție.

Concursul, menit să urmărească dezvoltarea abilităților de intervenție în situații excepționale, a fost organizat în perioada 4-8 septembrie 2023 de către Serviciul pentru Acțiuni Speciale Mureș, împreună cu Serviciul Independent pentru Intervenții și Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratulul General al Poliției Române, și a adunat în localitatea Oarba de Mureș cei mai buni luptători din trupele speciale de intervenție din întreaga țară, dar și echipe ale structurilor de intervenție din Republica Moldova, care au răspuns afirmativ la invitația de participare.

La competiția tactico-aplicativă au participat 56 de echipe și 326 de luptători din Ministerul Afacerilor Interne (Poliția Română, Jandarmeria Română, Serviciul român de Informații) și Ministerul Apărării Naționale. Pe parcursul celor patru zile, concurenții au participat la probe de andurață fizică, tragere cu armamentul din dotare, îndemânare în trecerea obstacolelor, precum și simulări pentru recuperarea ostaticilor pe teren accidentat.

Deși toți participanții s-au dovedit a fi buni specialiști în interventie și acțiuni speciale, luptătorii S.A.S. Vaslui s-au evidențiat dintre echipele participante, clasându-se între primele 4 echipe S.A.S. din țară și între primele 10 structuri de intervenție la nivel național, demonstrând o condiție fizică foarte bună, tehnică excelentă de abordare a diverselor obstacole, abilităti de trăgători, memorie, atenție distributivă și, mai ales, spirit de echipă, toate acestea împreună garantând succesul misiunilor în condiții reale de intervenție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.