Acasă Infracțional Mașini furate din străinătate, descoperite în bătătura unor ”gospodari” din Perieni și...

Mașini furate din străinătate, descoperite în bătătura unor ”gospodari” din Perieni și Ivănești

0

Trei bărbați din județul Vaslui vor da socoteală în fața procurorilor, după ce polițiștii au descoperit că se află în posesia unor mașini ce figurau furate din străinătate.

Unul dintre bărbați (39 de ani), este din comuna Ivănești, iar pe 13 martie, polițiștii au au găsit în curtea sa, din satul Coșești, o autoutilitară înmatriculată provizoriu în județul Vaslui. În urma verificărilor, s-a aflat că mașina era furată din Suedia în septembrie 2020.

Culmea coincidenței, pe 14 martie, în aceeași localitate, poliția a depistat încă un autoturism furat, de astă dată din Marea Britanie, în octombrie anul trecut. Acum se afla în posesia unui bărbat de 40 de ani, tot din satul Coșești, comuna Ivănești.

Tot pe 14 martie, un alt echipaj de polițiști a descoperit în localitatea Perieni o mașină ce figura în bazele de date internaționale ca fiind furată din Marea Britanie, în ianuarie 2020. Noul ”proprietar” era un bârlădean în vârstă de 38 de ani.

Atât el, cât și ceilalți doi din comuna Ivănești, s-au ales cu dosare penale pentru infracțiunea de tăinuire, cercetările fiind efectuate de către procurori.

Cele trei autovehicule au fost ridicate și indisponibilizate până la clarificarea situației juridice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.