Acasă Infracțional Mister total asupra cauzelor cumplitului accident de la Vulturești, în care doi...

Mister total asupra cauzelor cumplitului accident de la Vulturești, în care doi bărbați în floarea vârstei și-au pierdut viața

0

Accident cumplit miercuri dimineață pe DN 15D, pe raza localității Vulturești. Doi bărbați și-au pierdut viața și un altul a fost rănit după ce două autoturisme, cel mai probabil, s-au ciocnit unul de celălalt.

Unul dintre autoturisme, un Matiz înmatriculat în Vaslui, s-a răsturnat fiind proiectat pe câmp. Cele două persoane care au murit, cu vârste de 50, respectiv 52 de ani, se aflau în Matiz.

Celălalt autoturism este înmatriculat în județul Constanța și era condus de un bărbat de 59 de ani.

La locul accidentului, în afară de polițiști s-au deplasat un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Vaslui, precum și pompieri din Garda II Negrești care au intervenit cu un modul de descarcerare.

”La sosirea echipajelor de intervenție au fost găsite două victime încarcerate, aflate în stare de inconștiență. Concomitent cu operațiunile pentru descarcerare, au fost efectuate și manevre de resuscitare. După aproximativ 15 minute, victimele au fost descarcerate, continuându-se protocolul de resuscitare.

Din nefericire, cele două victime nu au răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul acestora. Cea de-a treia persoană implicată în accident a suferit leziuni minore, aceasta fiind preluată de echipajul de pe ambulanța aparținând SAJ Vaslui”, a declarat Marius Stanciu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Vaslui.

Deocamdată, polițiștii nu au nicio informație care să-i conducă la o ipoteză privind circumstanțele producerii accidentului, singurul martor existent fiind supraviețuitorul accidentului, șoferul de la Constanța. A fost dispusă o expertiză care îi va ajuta pe oamenii legii să stabilească exact împrejurările în care s-a produs accidentul.

”În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală”, a precizat Loredana Stavăr, responsabil mass-media în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui. (Simona MIHĂILĂ)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.