Acasă Local Moș Crăciun, în ”misiune”

Moș Crăciun, în ”misiune”

0

În prag de sărbători, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui s-au transformat din nou în ajutoarele lui Moș Crăciun și au adus zâmbete și bucurie în sufletele copiilor de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Negreşti .

Prezența polițiștilor vasluieni în mijlocul elevilor Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Negreşti a devenit mai degrabă o tradiție, întrucât acest centru se află sub ocrotirea Inspectoratului de Poliţie Județean Vaslui încă din anul 1990.

În acest an, peste 90 de elevi din Negrești au avut ocazia să viziteze municipiul Vaslui, unde au avut parte de activități recreative. Aceștia s-au bucurat de pizza caldă, au vizionat un film 3D la cinematograf și au primit cadouri din partea polițiștilor.

Cadrele Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui contribuie benevol, în fiecare an, pentru a le insufla acestor copii un strop din bucuria și magia copilăriei, mai ales că beneficiarii Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Negreşti au nevoi educaționale speciale.

Polițiștii vasluieni speră ca gestul lor să reprezinte un îndemn pentru întreaga comunitate, de a aduce spiritul Crăciunului în casele și sufletele tuturor, dar mai ales a celor mai puțin norocoși.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.