Acasă Administrație publică Noi condiții de desfășurare a bâlciului la Bârlad. Tarabele comercianților nu mai...

Noi condiții de desfășurare a bâlciului la Bârlad. Tarabele comercianților nu mai au voie pe strada Grigore Ignat, iar spațiul dedicat distracției s-a triplat

0

După doi ani de pauză, în care bârlădenii au tânjit după atmosfera unică a bâlciului anual, iată că 2021 promite să readucă cea mai longevivă tradiție de pe meleagurile berladnice.

Autoritățile locale au anunțat că anul acesta bâlciul se va desfășura între 15 și 29 august, dar numai în cazul în care contextul epidemiologic va permite acest lucru.

Sunt noutați și în ceea ce privește amplasamentul și condițiile de desfășurare a bâlciului. Fostul Obor al orașului (care găzduiește de peste 30 de ani bâlciul de la Bârlad) a fost extins cu 2,6 ha, ajungând de trei ori mai mare decât până acum.

Municipalitatea locală a aprobat în ianuarie cumpărarea suprafeței de teren arabil alipită Oborului, de la o persoană fizică, în intenția de a muta aici toate evenimentele în aer liber organizate la Bârlad (concerte, târguri, spectacole, Sărbătoarea toamnei, Sărbătoarea verii, bâlciul etc.).

Terenul achiziționat (cu suma de 130.000 de euro) a fost ridicat la cotă, iar primăria a început lucrările de împrejmuire, betonare, igienizare și racordare la utilități. Este o investiție care necesită mai mult timp, dar până la debutul bâlciului vor fi asigurate condițiile doar pe latura de vest.

”De la bun început vreau să fac precizarea că reamenajarea se va termina, în parte, până pe data de 15 august și numai în cazul în care contextul epidemilogic o va permite vom organiza acolo și tradiționalul bâlci anual. Așadar, noi vom fi pregătiți, dacă lucrurile vor evolua spre bine!”, a declarat primarul Dumitru Boroș.

Strada Grigore Ignat

O modificare majoră a condițiilor de desfășurare a bâlciului începând din acest an o reprezintă spațiul alocat zonei de comerț. S-a hotărât ca tarabele comercianților să nu mai fie permise pe strada Grigore Ignat (artera care leagă Oborul de Bulevardul Republicii).

”Această stradă va fi ocupată doar de autoturismele vizitatorilor. În incinta Oborului, odată cu aducțiunea de apă, se vor putea muta, pe latura de vest, inclusiv terasele celor care comercializează produse din carne. Ceilalți comercianți vor fi poziționați pe amplasamente bine gândite, tot în incinta Oborului, întrucât spațiul este acum mai mult decât generos. Am regândit și căile de intrare-ieșire, care sunt trei la număr, una pentru acces și două pentru evacuare, precum și aleile de vizitare. Totuși, în 2021 este doar o primă etapă de regândire a spațiului Oborului, urmând ca în 2022 să definitivăm amplasamentul în care se va desfășura de acum înainte bâlciul. Vom anunța din timp dacă vom putea organiza acest eveniment foarte așteptat, de care anul trecut nu am avut parte”, a mai spus Boroș. (Simona MIHĂILĂ)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.