De miercuri, 29 martie, la Spitalul de Urgență ”Elena Beldiman” Bârlad intră în vigoare un nou program de vizitare a pacienților de către aparținători.
Așadar, de luni și până vineri, vizitatorii au acces între orele 12.00 și 14.00, respectiv între 18.00 și 20.00.
În zilele de sâmbătă și duminică, vizitele sunt permise între orele 10.00 și 14.00, respectiv între 18.00 și 20.00.
În mod particular, în secția ATI, zilnic pacienții pot fi vizitați între 12.00 și 13.00 și între 18.00 și 19.00.
În sectorul rooming-in (mamă-copil), nu sunt permise vizite.
Un pacient poate fi vizitat de o singură persoană, durata vizitei fiind de maximum 30 de minute.
La intrarea și părăsirea salonului/spitalului este necesară dezinfectarea mâinilor cu dezinfectantul existent într-un dispenser de perete, amplasat la loc vizibil.
De asemenea, conducerea spitalului le solicită apartinătorilor să folosească echipamentul de protecție la intrarea în secție (mască, halat, papuci de unică folosință) si să nu se așeze pe patul bolnavului.
Alte recomandări:
-să nu aduceți alimente perisabile și în cantitate mare; atenție la alimentele nepermise!
-să pastrați liniștea și curățenia pe perioada vizitei
-să respectați programul, pentru a nu deranja vizita medicilor și nici perioada de tratament
-să respectați somnul și odihna pacientului dvs, precum și al celorlați pacienți internați.