Un bărbat din Gârceni este cercetat de polițiști după ce și-a tâlhărit propria soție, obligând-o, prin violență să-i dea telefonul, banii și cardurile pe care aceasta le avea în poșetă.
Incidentul s-a petrecut pe strada Călugăreni, din municipiul Vaslui, pe 6 octombrie.
”În urma cercetărilor efectuate, polițiștii Biroului Investigații Criminale Vaslui au stabilit faptul că, pe fondul unei stări conflictuale anterioare, persoana vătămată, o tânăra de 19 ani, din comuna Ivănești, ar fi fost deposedată, prin folosirea violenței, de către soțul acesteia, de un telefon mobil, de suma de 2.700 de lei și de două carduri bancare”, a declarat Bogdan Gheorghiță, purtător de cuvânt al IPJ Vaslui.
Pe 8 octombrie 2023, ca urmare a administrării probatoriului, polițiștii Biroului Investigații Criminale Vaslui au luat față de bărbatul cercetat măsura reținerii, pe o perioadă de 24 de ore.
Ulterior, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, pe o perioadă 60 de zile.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Investigații Criminale Vaslui, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a bărbatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie.